Ma durea capul ingrozitor.Defapt nu cred ca era durere,ci presiune.In mintea mea tot apareau flash-uri,discutii ale unor persone.Imi simteam pleoapele grele,apasand peste ochii mei care implorau dupa lumina.Pe fundal se auzea din ce in ce mai tare un zgomot,ca cel al aparatelor de spital.Misosul incepea sa se dezmorteasca si simteam un miros ciudat,de spital.Incercam sa-mi deschid ochii,dar parca niste caramizi stateau peste ei.Cand am reusit sa-i deschid am fost nevoita sa clipesc de cateva ori ca ochii sa se obisnuiasca cu lumina puternica,neobisnuita.Nu puteam sa ma misc,eram amortita.Priveam in jur nedumerita.Parca eram intr-un spital…chiar eram.Undeva in dreapta mea pe jos cu capul in palme statea cineva.Parul negru,tenul inchis la culoare,l-as recunoaste oriunde:Jake.
-Ja…ke...!am zis incet,lipsita de putere,parca atunci vorbind pentru prima data in viata mea.
A ridicat brusc capul,apoi s-a ridicat in picoare,fata lui aratand dintr-o data mai vesela.Avea niste cearcane mari si ochii rosii,probabil cauzate de lipsa somnului.
-Oh,Bella!!a zis venind spre mine si saruntandu-ma pe frunte.Stai linistita,ma duc dupa doctor!a mai adaugat dupa care a iesit pe usa.
Ce se intamplase,de ce eram aici?!?Dupa cateva minute un doctor ,care parea prea tanar pentru a fi doctor, si o asistenta au intrat rapid in salon.
-Domnisoara Swan,o sa va facem niste controale de rutina,ati fost in coma pentru cateva saptamani,va amintiti ce s-a intamplat?Cum va numiti?!
-Isabella…Swan…!Aaa…ultimul lucru pe care il stiu e ca eram in masina cu Renesmee,veneam de la Alex,ne indreptam spre casa…!am zis parca puterea revenindu-mi,la fel si coerenta si capacitatea de a vorbi clar.Ziceati ceva de coma..?!
-Da,dumneavoastra si sora dumneavoastra ati avut un accindent de masina!a zis doctoral calm.
-Ce…cum….unde e Renesmee?!E bine!?!?am zis speriata,agitandu-ma, incercand sa ma ridic.
-Usor,usor…e bine…!a zis doctoral calm,incercand sa ma tina pe loc.
-Vreau s-o vad!!!am zis calmandu-ma.
-Nu se poate…!a zis Jake,parca dorindu-si sa nu fi fost nevoit.
-De ce?am intrebat,alarmandu-ma din nou.
-Accidentul a fost cauzat din cauza ei…si au fost raniti..inafara de tine…si e in arest…!a zis,ultimele cuvinete rostindu-le mai incet.
Nu am mai zis nimic,eram socata…parca visam.Se intamplasera prea multe lucruri care nu credeam ca s-ar intampla vreodata.Mi-au facut toate analizele in liniste,Jake fiind mereu langa mine si tinandu-ma de mana.Dupa ce m-au adus din nou in salon mi-au spus ca in dimineata urmatoare o sa aflu rezultate si raportul privind starea mea de sanatate.Nu prea ma interesa.Jake s-a dus sa vorbeasca cu mama,care venise intre timp.Imediat dupa ce au iesit cu toti din salon am adormit,probabil de la pastille sau pur si simplu nu vroiam sa o vad pe mama.M-am trezit a doua zi de dimineata in aceeasi lumina ciudat specifica spitalului.Ceasul de pe peretele din fata patului ma anunta ca era 10 si ceva.Jake dormea intr-un scaun,langa patul meu,macar de data asta numai era pe jos.
-Jake…hei…Jake..!am zis inercand sa-l trezesc.Mi-era mila sa-l trezesc,nu stiam sigur cat timp am fost eu in coma si nici cat timp din timpul asta dormise el.Dar trebuia sa-l trezesc,trebuia sa aflu mai multe si sa vorbesc intr-un final cu mama.Jake!!!am zis putin mai tare.Incet,incet a deschis ochii,pentru cateva secunde s-a uitat in jur,dupa care s-a uitat la mine si in timp ce se ridica de pe scaun mi-a zambit.A venit spre mine si ca si ieri m-a sarutat pe frunte.Iubeam cand facea asta,mi se parea cea mai mare dovada de dragoste.
-Mersi!am zis luandu-l de mana.
-Niciodata sa nu ma mai parasesti,nici fizic,nici psihic.Te ador!a zis atat de dulce incat mi-au dat lacrimile.
-Ti-am zis vreodata cat de mandra sunt ca am pe cineva ca tine…pe tine,langa mine?!IIti raspund tot eu!Jake,sunt mai mult decat mandra!am zis tragandul aproape si imbratisanul.
-Ma duc sa chem doctorul si pe mama ta!a zis dupa ce i-am dat drumul.
Dupa cateva minute s-a intors cu mama si doctoral in urma lui.Mama a venit direct la mine si m-a luat in brate.
-Oh,Bella!!a zis rasufland usurata.
-Buna dimineata domnisoara Swan!!Cum va simtiti?!?
-Bine…!
-Ati avut vreo sintoma care ar putea sa ne puna semene de intrebare,inafara de bataile rapide de inima si roseate din obrazi cauzata de prezenta prietenului?!
-Nu…deloc…nimic!!am zis rosind si mai mult.
-Ok!Atunci pot sa iti spun ca inafara de zgarieturi si vanatai nu ai absolute nimic!!
-Vanatai….zgarieturi?!!?am zis socata.
-Da…pe aproape tot corpul…ai cateva si pe fata! a adaugat mama.
-Nu exista oglinzi in salon,deci nu a putut sa se vada,dar stai linistita ca trec!!a adaugat si doctorul.Sa continuam…nu stiu daca sti dar ai stat in coma 3 saptamani si 2 zile,nu a fost nimic grav,nu ne-a pus in alerta a fost ceva normal,reactia organismului tau la ceea ce ai suferit!!Maine o sa poti pleca acasa,o sa iti dau o reteta,o sa trebuiasca sa iei niste pastile ca sa iti revina puterile si sa fim siguri ca nu apar probleme mai incolo.Acum te las,o sa te mai verific mai incolo!a mai zis dupa care a iesit din salon.
-Eu ma duc dupa cafea…doamna Rene,doriti ceva de la bufet?!a adaugat Jake.
-O apa,te rog!!a raspuns mama.
-Renesmee ce face…cum e?!?am intrebat-o pe mama imediat ce Jake a iesit din salon.
-Din fericire ea nu a avut absolut nimic,doar mici vanatai!Momentan,nu stiu daca sti,dar e in arest,urmeaza sa fie judecata,familia celor raniti au depus plangere…nu a murit nimeni,stai linistita,singura problema e soarta ei!!a zis trista mama.
-Ea ce zice despre toata situatia,cum e?!
-Nu vrea sa vada pe nimeni inafara de avocat!!!Refuza sa ma vada pe mine sau pe oricine alcineva! A zis cu lacrimi in ochi.
-O sa incerc eu sa vorbesc cu ea…trebuie sa ma vada!am zis revoltata.
-L-a pus pe avocat sa-mi transmita ca noi pentru ea suntem ca si moarte…!a zis cu durere in glas.
Nu am mai zis nimic.Nu intelegeam reactia ei,nu era normala pemtru cum o stiam eu pe ea,nu intelegeam cum de am ajuns in situatia asta.Nu stiam ce sa fac,ce decizii sa i-au.
-Procesul are loc saptamana care vine,marti de la 9 jumate!Am vorbit cu avocatul si se pare ca o sa cada la intelegere cu partea acuzarii pentru o sentinta mai mica!Dupa o sa ma intorc inapoi acasa…!a adaugat mama dupa ce s-a mai calmat putin.
Din nou am tacut.Pentru moment mi se parea cel mai bun lucru.La scurt timp s-a intors si Jake cu cafea lui si apa mamei.
-Jake,de ce nu te duci sa dormi putin…acasa…!am zis analizandul din nou.
-Sunt bine,pot dormi si aici daca e!
-Nu e nevoie sa stai…!Adica ai stat si apreciez…dar…ai nevoie de somn…!
-Nu o sa te las singura…!!
-Sta mama cu mine…si in plus….o sa te rog sa imi aduci lucruri pentru externare…si te rog,chiar ai nevoie de somn intr-un pat!!!
-Ok..!Daca tu asta iti doresti!!!
M-a sarutat pe frunte dupa care si-a luat jacheta si a plecat.Am zambit in sinea mea.Nu a intreabat ce trebuie sa-mi aduca,stiu ca stia.
-Unde stai?!am intrebat-o pe mama.
-La hotel…cel de la iesirea din Forks!a raspuns.
-De ce stai la hotel daca ai casa ta in Forks?!am intrebat nedumerita.
-Casa aia e a tatalui tau,marog,a ta de cativa ani…si nu ma simt bine acolo!
Nu am mai intrebat nimic si nici nu am mai vorbit despre altceva.Si-a luat la revedre de la mine,dupa care a plecat.Maine urma sa ies din spital si aveam sa ma gandesc la multe.Trebuia sa i-au niste decizii.Viata mea se schimbase,iar eu trebuia s-o echilibrez.
A doua zi cand Jake a venit cu hainele de schimb si tot ce imi trebuia,luasem o decizie.
-Plec din Forks!am zis in timp ce el scotea din geanta ce imi trebuia.
-De ce?!?a intrebat aproape soptit,parca intelegand la ce ma gandeam.
-Mama si-a pierdut deja o fiica,n-o s-o poata avea aproape pe Renesmee,si nu vreau sa ma piarda si pe mine!Ma mut la ea!Asa e cel mai bine.
Nu a zis nimic,a continuat sa-mi scoata lucrurile dupa care a adaugat:
-Ai promis ca n-o sa ma parasesti niciodata!a zis calm,in acelasi timp dureros de ascutit.
Nu a mai asteptat nici un minut si a plecat.Am simtit cum pieptul imi este strapuns de un cutit.Propiul meu cutit.Stiam ca Jake nu o sa paraseasca orasul pentru mine.Tatal lui era bolnav si avea nevoie de sprijinul lui.Totusi vroiam ca el sa nu fi reactionat asa.Eram egoista.Doar nu ma asteptam sa sara in sus de bucurie.M-am schimbat si m-am aranjat dupa care am plecat acasa cu un taxi.Asta m-a facut sa ma simt si mai rau.Insistasem sa luam un taxi ca sa plecam de Alex,dar Renesmee s-a opus,ea si ideile ei tampite uite unde ne-au adus.
Jake nu a venit acasa la mine,la noi.Nu a trecut nici macar sa isi i-a lucrurile.Nu raspundea nici la telefon.Procesul surorii mele trecuse,urma sa se duca la o scoala de corectie de maxima securitate pentru urmatorii 3 ani.Mama era si mai trista.A doua zi urma sa plecam,sa plecam la noua mea casa,un loc departe de acesta si atat de diferit: Phonix,Arizona.Sa imi strang toate lucrurile,sa imi vad casa pentru ultima data,sa stiu ca las atatea si atatia in urma,ca urma sa i-au totul de la 0 intr-un loc unde nu cunosteam nimic si pe nimeni,sa il las pe Jake in urma,mi se parea pur si simplu imposibil.Nu era,nu este,trebuie sa fi tare sa ai vointa si totul o sa fie bine,trebuie doar sa accepti durerea,cu timpul va disparea.Nu trebuie sa faci nimic decat s-o acepti si o sa te trezesti intr-o zi si o sa te intrebi unde a disparut.Printre bagajele mele mi-am strecurat si un tricou de al lui Jake,trebuia sa am ceva care sa imi aduca aminte de el,dar doar de el.Toate pozele cu noi le-am lasat pe birou.Vroiam sa imi aduc aminte doar de el,nu de noi.Nu mi-am luat ramas bun de la nimeni,nici de la prieteni,nici de la vecini,de la nimeni.Vroiam sa plec si sa sterg orice urma a mea.Singurul lucru care o sa mai aminteasca de mine este casa.Cine stie poate intr-o zi ma voi intorce aici,desi nu cred.Chiar daca nu tineam enorm de mult la sora mea si nu eram asa apropiate,tineam la mama si stiam ca o doare sa-si vada copilul in situatia de a di inchis.Si in plus,pana acum am facut numai ce am vrut,mi-am trait viata,era timpul sa ma maturizez,sa fiu alaturi macar de mama daca de tata nu pot.
-Sti ca nu esti obligata sa vi cu mine!a zis mama seara,la hotel,in timp ce isi strangea putinele lucruri care le-a adus cu ea.
-Am stat prea mult departe de familia mea!!!am zis incet.
-Dar o sa stai prea mult departe de Jake?!a intreb tot incet.
-Trebuie!!!
-Sti ca nu e asa!!
Nu am mai zis nimic.Am stat si am privit-o cum isi strangea in continuare lucrurile.Stiam ca nu e asa,dar dintr-o data ma incapatanasem sa imi fac viata si mai amara decat era in momentul de fata.
A doua zi am luat micul dejun cu mama la restaurantul hotelului dupa care am plecat spre aeroportul din Seatle.La ora 11 si 5 minute am decolat si am privit pe geam cu lacrimi in ochi.Ultimul lucru pe care il facusem inainte sa ma culc aseara fusese sa ii las un mesaj lu Jake spunandu-i ca plec si ora la care am avionul si ca…sper sa vina.Dar nu venise.Nu imi luasem ramas bun de la el,ma desparteam de el certati,distanti,stiind ca el este intens suparat pe mine,fara sa stiu daca putem sa schimbam cat de putin lucrurile.Zborul a durat 3 ore si un sfert,iar cand am calcat in Phonix,Arizona am simtit ca locul meu nu este aici.Un gol in stomac ma urmarea si ma apasa cu fiecare pas pe care il faceam.Nu dadusem doavada de iubire cand il parasisem pe Jake pentru locul asta,dar il iubeam si viata chinuita pe care o s-o duc aici va demostra ca ceea ce avem noi este pentru totdeauna.
Darling don't be afraid I have loved you:
For a thousand years...
I love you for a thousand more!
0 comments:
Trimiteți un comentariu