La multi ani!!!!

Capitolul 30 din Feel the life of the city (S2)

Capitolul 30
Will he know how much I loved him

Perspectiva lui Britney

-Si acum ? E mai bine ? M-a intrebat Gabriel , facandu-ma sa ridica ceasca cu cafea la buze , pentru a evita raspunsul la intrebarea sa .

Nu voiam sa vorbesc despre asta . Era indeajuns de rau ma gandeam la asta in fiecare zi , nu cred ca puteam suporta o discutie pe aceeasi tema . Incercam pe cat posibil sa imi indrept atentia spre altceva , asa ca mi-am lasat ochii sa cada la podea . Imi priveam tenesi si imi amintem de ultima data cand i-am purtat .

-Stii , nu imi amintesc momentul in care ti-am dat voie sa stai incaltata in patul meu. A chicotit Justin de la picioarele mele , privindu-mi Converse-sii mult prea uzati.

Stateam in camera lui , concentrandu-ma pe cartea de Istorie pe care o aveam in maini , ceea ce era aproape imposibil pentru ca Justin nu avea nici un chef de invatat si facea tot felul de tampenii pentru a-mi atrage atentia . Incercam sa nu il bag in seama , dar el nu imi facea treaba mai usoara . Spatele meu era sprijinit de tablia patului sau si el statea la picioarele patului , rostogolindu-se dintr-o parte in alta ca un copil mic si plictisit . Asta s-a intamplat acum o ora...Mi-am strans buzele si am ridicat cartea putin mai sus , inabusindu-mi rasul .

Se pare ca acum ii cazuse pata pe tenesii mei .

-Stii , as putea oricand sa plec . Am spus , neridicandu-mi privirea din carte si folosind acelasi ton pe care l-a folosit si el .

A oftat si mi-a apucat sireturile , rotindu-le intre degetele sale .

-Sau ai putea sa te desclati . A soptit el , privindu-ma pe sub gene .

-Sau . Am chicotit , uitandu-ma la el pentru o secunda , inainte de a-mi indrepta din nou atentia spre carte .

S-a jucat cu sireturile mele pana cand le-a desfacut de tot , dandu-mi tenesii jos din picioare . Voiam sa protestez , dar nu am mai avut timp pentru ca Justin a facut o grimasa si a cazut pe spate , punandu-si o mana peste ochi .

-Ce mai e acum ? Am ras , inchizand manualul si asezandu-l langa mine .

Si-a ridicat putin bratul , privindu-ma , dar la pus repede la loc , scotand un sunet ciudat . M-am incruntat putin , punandu-ma deasupra lui . Picioarele mele erau de o parte si de alta a taliei sale , si mainile mele s-au dus instinctiv spre parul lui rebel , tragandu-l putin . A scos un suspin .

-Iti miros picioarele . A spus el deodata .

M-am blocat , ochii marindumi-se extraordinar de mult . Nu stiam daca ar trebuii sa ma simt jignita , sau pur si simplu amuzata de lucrul stupid pe care tocmai l-a spus . Asa ca am facut singurul lucru pe care stiu sa il fac cel mai bine . L-am facut sa plateasca . M-am dat jos atat de pe el cat si de pe pat . Am apucat tenesii de pe jos si cartea de pe pat si am mers spre usa .

-Hei , hei , hei . A spus Justin , prinzandu-mi mana inainte de a o aseza pe clanta .

M-a intors cu fata la el si a facut cativa pasi spre mine , obligandu-ma astfel sa imi lipesc spatele de perete .

-Iubito , iubito , iubito . A spus el , prinzandu-mi fata in mainile sale si sarutandu-mi gatul . Scumpo . Iubire . Atat , atat de adorabila . Atat , atat de scumpa . Atat , atat de a mea .

Am zambit , dandu-mi capul pe spate .

-Justin , uita-te la mine . Am soptit , ridicandu-i capul de la baza gatului meu .

Aveam nevoie sa ii vad ochii , sa vad orice fel de emotie in ochii sai . Insa ceea ce vazusem m-a speriat atat de tare incat mainile mele functionau singure , impingandu-i corpul .

-Atat , atat de incapatanata . A chicotit el , reluandu-si asaltul asupra gatului , ca si cand nimic nu se intamplase .

Ceea ce vazusem in ochii lui era dorinta . O dorinta atat de puternica . Doar dorinta . Numai dorinta .

-Britney , ai auzit macar ce am spus ? A intrebat Gabriel deodata , facandu-ma sa imi scutur capul si sa revin la realitate .

Ochii lui ma priveau curiosi , in timp ce degetele sale loveau masa in mod repetat , facandu-mi gandurile sa se zguduie . Nu aveam nici o idee despre ceea ce tocmai spusese dar nici nu aveam de gand sa recunosc , asa ca am dat pur si simplu din cap sperand ca a pus o intrebare . Privirea sa s-a transformat imediat intr-una mirata , care m-a facut sa ma gandesc la ce intrebare am dat din cap . Am ridicat din nou ceasca de cafea si mi-am plimbat privirea prin local , analizand oamenii care pareau linistiti si plictisiti de monotonia zilelor . Cupluri care se certau din nimicuri , boboci care isi citeau cartile , adulti care probabil se trezeau dupa o noapte lunga de petreceri si oameni in varsta care pur si simplu incercau sa mai omoare timpul ,  umpleau mesele cafenelei , fortandu-i astfel pe chelneri sa munceasca din greu .

-Nu pot sa cred ca in sfarsit ai de gand sa vorbesti cu Justin ! A tipat Gabe , deodata , facandu-ma sa scuip toata cefeaua pe care in urma cu doua secunde o aveam in gura .

-Poftim ? Nu . Am spus deodata , privindu-l de parca era un om nebun . Nu am de gand sa vorbesc cu el pentru ca e inca in procesul de recuperare . Nu e ca si cand as putea merge acolo sa ii spun „Hei , ma bucur ca esti bine” si asta sa nu il influenteze , sau ba chiar mai rau sa nu il faca sa opreasca tot progresul pe care l-a facut pana acum . Am oftat .

Pentru Gabriel era foarte usor sa vorbeasca . Era la fel de usor de facut ca si respiratul , insa pentru mine nu era asa . Imi era greu sa ma gandesc ca baiatul meu inca era in locul acela mizerabil . Probabil ca nu ar fi fost asa daca l-as fi ascultat cand am avut ocazia , dar incapatanarea mea a dat tot ceea ce a avut mai bun si aici eram . Cu cateva zile inainte de sfarsitul anului scolar , cu mine incercand sa fiu puternica , cu Gabe si Jenny fiind responsabili si cu Justin zacand la reabilitare . Se pare ca in tot acest timp el nu a fumat doar iarba , si asta l-a adus in postura de a fi dependent de tot ceea ce se numea drog .

Imi venea sa plang . Si imi venea sa plang pentru ca eram constienta de faptul ca era numai si numai vina mea . Era numai vina mea ca el ajunsese pana in momentul in care sa fie nevoit sa isi innece amarul in droguri , dar nu puteam nega faptul ca era numai vina lui ca eu ajunsesem sa imi innec practic sangele in baie . La inceput nu mi-am dat seama , insa acum era destul de evident ca pe langa faptul ca ne raneam reciproc , ne raneam si pe cont propriu , ceea ce s-a dovedit a fi intr-un final nesanatos pentru niciunul dintre noi .

Au trecut aproape 6 luni de la incercarea mea de sinucidere si tot atatea luni de cand Justin era inchis la acea clinica privata . Uram locul acela . Si eram sigura ca nu eram singura . Simteam prin vene cum Justin detesta locul acela din ce in ce mai mult pe zi ce trece , dar nu aveam incotro . De multe ori conduceam pana acolo , insa nu aveam niciodata curaj sa intru . Stateam de in fata clinicii asteptandu-ma oarecum ca dintr-un moment in altul Justin sa iasa de acolo si sa urle cat il tin plamanii ca el nu mai suporta , insa acest lucru nu s-a intamplat niciodata .

Am terminat de baut cafeaua cu Gabriel , si m-am uitat la ceas , realizand ca probabil era timpul sa merg si eu spre casa , inainte ca Jenna si Logan sa isi faca griji .

Jena si Logan erau indiferenti in ceea ce priveste soarta fiului lor , lucru care ma scotea din sarite . Nu puteam intelege cum oamenii aceia erau capabili de a-si bea cafeaua linistiti in fiecare dimineata in timp ce stiau ca fiul lor zace la dezintoxicare . Indiferenta lor ma facea sa imi pierd mintile .

De cand Justin a parasit casa , lucrurile s-au schimbat intr-un mod radical . Logan era din ce in ce mai intelegator , facand fel de fel de reguli pentru a pastra calmul si armonia in casa , in timp ce Jena se ocupa in mod exagerat de curatenia si ordinea , atat interioara cat si exterioara .

Aveam de multe ori impresia ca ceea ce ei au asteptau cu adevarat pana acum a fost ca Justin sa nu mai fie prin peisaj . Era o prostie sa ma gandesc la asta , insa Logan si Jena aruncau cateodata in discutie faptul ca de cand Justin a plecat , lucrurile sunt mai linistite .

Am oftat , urcandu-ma in masina , in timp ce Gabriel mi-a prins mana , facandu-ma sa imi indrept atentia spre el . Si-a dus mana la ceafa mea , tragandu-ma putin spre el . Am inchis ochii si i-am strans mana in a mea , in incercarea de a nu lasa gandurile triste sa imi inunde mintea . Si-a lipit buzele de fruntea mea , oftand in momentul in care a simtit cum corpul meu se relaxeaza .

-Stii ca te iubesc , nu ? A intrebat el , dandu-mi drumul si dandu-se cu un pas inapoi .

-Stiu . Am soptit , incercand sa schitez un zambet pentru el .

Mi-a inchis portiera , fortandu-ma astfel sa plec , si sa ma imi reiau sirul gandurilor. Stiam ca trebuia sa fiu acasa la ora sapte jumatate pentru cina , conform noului regulament facut de Jena si Logan pentu ca eu , citez „Sa nu ajung ca Justin” , insa inevitabil masina nu se indrepta spre casa , ci spre clinica lui Justin . Stiam ca nu puteam fi acolo , stiam ca daca ma va vedea tot procesul pe care l-a facut pana acum se va duce pe apa sambetei , dar scrisoarea pe care am primit-o acum cateva luni de la el , inca ardea in buzunarul blugilor mei . Nu intelegeam cum a reusit sa imi trimita o scrisoare avand in vedere ca politica clinicii nu ii permitea acest lucru , dar stiam ca Justin isi putea folosi farmecele pe oricine atunci cand vrea ceva cu adevarat , si asta include si asistentele .

Semaforul din fata clinicii indica culoarea rosie , asa ca am pus frana , sprijinindu-mi capul in mana dreapta si reamintindu-mi pentru a nu stiu cata oare mesajul pe care acea scrisoare il detinea .

Nu imi place locul asta . Toata lumea se uita la mine de parca as fi nebun , si nu sunt , crede-ma , iubito , nu sunt . Doctorul imi spune ca sunt pe drumul cel bun . Imi spune ca starea mea nu e atat de grava precum era la inceput . Ii rad in fata . Pentru ca starea mea se agraveaza pe zi ce trece , si el habar nu are . Poate ca din punct de vedere medical sunt bine , insa inima ma doare , papusa . Inima , plamanii , sangele din vene . Totul ma doare si ma inteapa atunci cand ma gandesc la tine . Cand iti vad ochii in mintea mea . Si te vad des , Britney . Te vad des si peste tot . Te vad si probabil ca imi pierd mintile dar nu ma intereseaza .

Vreau sa ies de aici . Vreau sa ies de aici si sa ma intorc la tine , dar stiu ca nu ma vei primi inapoi . De ce ai face-o , pana la urma ? Sunt nenorocitul care ti-a frant inima , insa vreau sa stii ca nu am intentionat ca asta sa se intample . Stiu ca m-am mai justificat si pana acum , si probabil ca o sa continui in a ma mai justifica pana cand in momentul in care nu voi mai respira . Pentru ca te iubesc , papusa . Te iubesc si trebuie sa stii asta .

As vrea sa te vad . As vrea sa vad ca esti bine , dar toata lumea imi spune ca nu sunt inca pregatit pentru a primi vizite . Psihologul meu imi zice ca probabil esti cel mai rau lucru care mi s-a intamplat vreodata . Nu il cred . De ce l-as crede ? Esti singurul lucru pentru care inca ma mai dau jos din pat dimineata , Britney . Esti singurul lucru pentru care continui sa respir . Esti singura pe care o voi iubi vreodata , pentru ca in ciuda a ceea ce se spune , esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Trebuie sa stau departe de tine , dar nu stiu cum sa fac asta . Cum invat sa iti dau drumul ? Cum sa ma uit in ochii celui care te va avea si sa zambesc , pretinzand ca ma bucur pentru tine ? Da , normal ca m-as bucura pentru tine , iubito . Si m-as bucura pentru tine , pentru ca stiu ca vei fi fericita . Dar de mine imi va parea rau , pentru ca te-am pierdut ca un prost . Pentru ca nu am stiut sa te apreciez . Pentru ca nu am stiut sa te iubesc asa cum m-ai iubit tu pe mine .

Sper ca esti bine , papusa .

Sper ca esti fericita .

Si in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat , sper ca nu m-ai uitat .

Lacrimile se adunau din nou in ochii mei , insa am incercat sa le indepartez , indreptandu-mi atentia spre drum . Am intors volanul si am parcat masina in fata clinicii , oprind motorul si stand inauntru pentru inca ceva timp . Aveam nevoie sa ma calmez , pentru ca ceea ce aveam de gand sa fac nu avea de gand sa functioneze daca nu eram calma . Mi-am trecut mainile prin par si am strans , simtind cum firele imi raman printre degete . Un suspin mi-a scapat printre buze , si mi-am lasat spatele sa atinga scaunul , strigand de frustrare in linistea masinii .

Ochii mi-au zburat spre poza noastra care inca statea langa oglinda . Eram fericiti . Eram atat de fericiti incat ma durea sa imi amintesc de acea perioada . Ma durea sa imi amintesc de zambetul lui , la ochii lui sinceri care se innecau in ai mei , la palmele lui care imi cuprindeau usor fata , la buzele lui lipite de ale mele . Mi-am arcuit spatele datorita suspinului care imi iesise din gat si oasele mi-au trosnit , facandu-ma sa imi doresc sa se rupa de tot . Stiam ca trebuia sa fiu puternica , insa habar nu aveam pentru cat timp trebuia sa mai fiu puternica . Nu stiam ce sa fac , cum sa actionez , ce sa spun , cum sa ma comport , nu stiam sa fiu eu fara el . Si numai gandul ca el suferea in clinica asta nenorocita ma facea sa imi pierd mintile .

Am pus mana pe portiera deschizand-o , fara a ma gandi de doua ori la ceea ce urma sa fac . Tot ceea ce stiam era ca trebuia sa il vad . Trebuia sa stiu ca e bine . Trebuia sa ma asigur ca nu era atat de nebun precum il credea toata lumea . Trebuia sa ma conving pe mine insami ca nu incepeam sa innebunesc de tot .

Am blocat usile masinii si mi-am bagat cheile in buzunarul jachetei , indreptandu-ma hotarata spre usile spitalului . Simteam cum sangele imi curge prin vene cu o viteza inimaginabila , iar inima imi batea atat de tare incat simteam ca imi va sari din piept , fugind inaintea mea , in timp ce tipa dupa inima lui sa o asculte . Tipa si se zbatea , certandu-mi picioarele care erau mult prea incete si corpul care era mult prea slabit . Palmele imi transpirau si capul mi se invartea in timp ce marile usi se deschideau in fata mea .

Mi-am lasat capul in jos si m-am oprit pentru un moment , incercand sa realizez ceea ce se intampla in jurul meu . Fata imi era uda , palmele imi erau transpirate , iar aerul devenea din ce in ce mai inchis in jurul meu . Am privit in jos la asfaltul care acum cateva momente era uscat . Picaturi de ploaie se asezau pe pamant , udandu-mi hainele si tenesii , facandu-ma sa ma sufoc oarecum . Lacrimile mele curgeau , luandu-mi aerul , iar acest lucru amestecat cu ploaia care curgea in jurul meu ma facea sa ametesc .

Imi doream insa sa fi fost numai asta . Chiar imi doream . Dar stiam ca nu e asa . Stiam ca e aproape . Il puteam simti . Il puteam simti in jurul meu ca un camp magnetic ce inconjoara planeta . Il puteam simti cum poate orice om sa simta aerul care ii invadeaza plamanii in momentul in care respira . Il puteam simti .

Aproape . Atat , atat de aproape . Prea aproape . Mult , mult prea aproape .

Iubire ? Tipa inima mea dupa a lui , batand atat de tare incat ameninta sa iasa din pieptul meu .

Iubire . Raspundea inima lui , batand la unison cu a mea .

Il auzeam cum respira deasupra capului meu , insa ma temeam ca o halucinatie . O iluzie . Era aproape imposibil ca el sa fie aici . Acum . Peste mine . In jurul meu . Inauntrul meu . Era atat , atat de imposibil . Probabil ca incepeam sa innebunesc . Probabil ca incepeam sa imi pierd mintile . Probabil ca...

-Britney . A soptit el , atat de incet incat abea l-am auzit .

Si atunci mi-am ridicat capul si l-am privit . L-am privit cum nu l-am privit sase luni . L-am privit cum l-am privit in momentul in care mi-am dat seama ca simt ceva pentru el . L-am privit cum ma privea el pe mine odata . Insa acum privirea lui era goala . Niciun gest , niciun zambet , nicio cuta de incruntare care sa indice vreun semn pe chipul lui . Nimic . M-am dat inapoi un pas , incercand sa il vad mai bine . Stiam prea bine ca acest strain nu era baiatul meu . Era aproape imposibil . Arata ca el , insa nu era el . Desi corpul meu ii simtea prezenta , inima mea inca alerga disperata in cautarea lui . Iar el nu era acolo . Era o pauza totala in ceea ce il privea . Fizic era acolo , in fata mea , facandu-ma sa imi pierd mintile , insa emotional si psihic era atat de departe incat ma durea sa fiu atat de aproape de el .

-Umm...M-au externat azi . Nu stiam ca te-au anuntat pe tine . A spus el , dand din umeri ca si cand nu ar fi fost mare chestie .

M-am incruntat , incercand sa ma sustin in picioare . Era greu . Era atat de greu . Era al naibii de greu sa il simt atat de distant fata de mine . Atat de rece . Atat de diferit . Voiam sa ii simt bratele in jurul meu . Voiam sa simt cum mirosul lui imi invaluie toate simturile , insa nimic nu s-a intamplat . Am ramas exact asa cum erau pentru o perioada care era comparabila cu eternitatea , pur si simplu uitandu-ne unul la altul .

-La naiba . A spus el , privindindu-ma de parca eram Emma sau Jenny sau oricine altcineva in afara de mine . Nu ti-au spus nimic , nu e asa ?

Dintr-un motiv foarte ciudat nu imi puteam gasi vocea , nu imi puteam gasi in adancul meu puterea de a scoate vreun sunet , asa ca am dat pur si simplu din cap , sperand ca va intelege .

A oftat .

-Si atunci ce cauti aici , Britney ? M-a intrebat , incrucisandu-si bratele la piept si privindu-ma incruntat .

Nu puteam sa fac nicio miscare . Nu puteam sa respir . Nu puteam sa imi misc picioarele . Nu simteam nimic . Absolut nimic . Nimic in afara de inima mea care inca tipa dupa a lui .

Iubire . Iubire . Iubire . Iubire . Iubire ?

Nimic .

-Stii ceva ? Nici macar nu mai conteaza . Du-ma acasa , Britney . Te rog . A spus el in momentul in care a vazut ca nu i-am dat niciun raspuns .

A trecut pe langa mine , lovindu-si umarul de al meu iar acela a fost momentul in care s-a oprit , aplecandu-si putin capul spre valurile de par rebel care imi imbracau bratele . A stat un moment acolo , facandu-mi oarecum corpul sa revina la viata , dar pana si acea vapaie de lumina se stinse in momentul in care a oftat trecand mai departe .

Cumva am gasit puterea de a-mi cauta telefonul in buzunar si de a trimite singurul mesaj la care m-am putu gandi catre singura persoana la care m-am putut gandi . M-am intors cu fata spre masina , uitandu-ma la Justin Smith . Baiatul care acum se urca pe locul din dreapta . Baiatul care a atins fotografia noastra de langa oglinda . Un pas . Baiatul care acum aprindea bricheta de la masina , lasand-o sa se incalzeasca . Inca un pas . Baiatul care acum o ridica in mana . Inca un pas . Baiatul care intr-o mana tine poza noastra si intr-o mana tine bricheta . Inca un pas . Baiatul care isi analizeaza palmele . Inca un pas . Baiatul care apropie focul de foaie . Inca un pas . Baiatul care da foc amintirilor noastre . Inca un pas . Baiatul care isi curata mainile de scrum . Pun mana pe portiera si o deschid . Baiatul care isi ridica privirea spre mine . Intru in masina . Baiatul care candva ma iubea . Inchid si blochez usile . Baiatul care ma priveste asa cum ma privea odata . Bag cheia la locul ei . Baiatul care obisnuia sa ma iubeasca . Imi pun centura de siguranta . Baiatul care acum e indiferent , calculat si rece . Am pornit motorul .

-Ai niste explicatii de dat .

Si cam asta ar fi cu sezonul 2 din Feel the life of the city . Peste putin timp voi reveni cu un epilog in care se vor lamuri anumite lucruri , iar unele vor ramane la fel de nelamurite ca pana acum . Sper ca acesta este un capitol destul de reusit si astept comentariile voastre .

Kisses and Hugs.

-Alma.

Happy Holidays!

Blogul nostru trece de inca un Craciun iar echipa noastra vrea sa va multumeasca ca ati fost alaturi de noi si sa va ureze un calduros La multi ani si un Craciun fericit alaturi de cei dragi!!!

XoXo,Laura&Alma

3 ani.

                "Din an , in an..." , am ajuns la 3 ani . Am sa presupun ca nu toata lumea stie cand a luat blogul nastere , asa ca ma simt obligata sa fac aceasta "sarbatoare"cunoscuta . Blogul nostru a luat viata in iarna anului 2009 , pe data de 16 Decembrie . Nu am sa povestesc cum am inceput sa scriu , sau cat de mult aceasta activitate mi-a marcat viata pana acum . Am sa spun doar cat de mandra sunt atat de evolutia mea cat si de evolutia Laurei in ceea ce priveste toata munca pe care am facut-o aici .
                Sunt mandra de blog pentru ca in momentul de fata , nu imi pot imagina cum ar fi fost viata mea daca nu as fi l-as fi avut . Nu imi pot imagina unde m-as fi aflat eu daca nu imi concentram atentia pe un lucru atat de simplu si de sincer precum scrisul . Nu imi pot imagina cum ar fi fost sa nu o fi cunoscut niciodata pe Laura , care m-a ajutat atat de mult cand am avut nevoie de o parere fie subiectiva , fie obiectiva .
                Vreau doar sa spun ca sper ca toata activitatea noastra de aici sa continue , intr-un mod mai constant decat pana acum , si sper ca o sa fiti alaturi de noi si atunci cand blogul va face 4 ani .