Capitolul 30 din Feel the life of the city (S2)

Capitolul 30
Will he know how much I loved him

Perspectiva lui Britney

-Si acum ? E mai bine ? M-a intrebat Gabriel , facandu-ma sa ridica ceasca cu cafea la buze , pentru a evita raspunsul la intrebarea sa .

Nu voiam sa vorbesc despre asta . Era indeajuns de rau ma gandeam la asta in fiecare zi , nu cred ca puteam suporta o discutie pe aceeasi tema . Incercam pe cat posibil sa imi indrept atentia spre altceva , asa ca mi-am lasat ochii sa cada la podea . Imi priveam tenesi si imi amintem de ultima data cand i-am purtat .

-Stii , nu imi amintesc momentul in care ti-am dat voie sa stai incaltata in patul meu. A chicotit Justin de la picioarele mele , privindu-mi Converse-sii mult prea uzati.

Stateam in camera lui , concentrandu-ma pe cartea de Istorie pe care o aveam in maini , ceea ce era aproape imposibil pentru ca Justin nu avea nici un chef de invatat si facea tot felul de tampenii pentru a-mi atrage atentia . Incercam sa nu il bag in seama , dar el nu imi facea treaba mai usoara . Spatele meu era sprijinit de tablia patului sau si el statea la picioarele patului , rostogolindu-se dintr-o parte in alta ca un copil mic si plictisit . Asta s-a intamplat acum o ora...Mi-am strans buzele si am ridicat cartea putin mai sus , inabusindu-mi rasul .

Se pare ca acum ii cazuse pata pe tenesii mei .

-Stii , as putea oricand sa plec . Am spus , neridicandu-mi privirea din carte si folosind acelasi ton pe care l-a folosit si el .

A oftat si mi-a apucat sireturile , rotindu-le intre degetele sale .

-Sau ai putea sa te desclati . A soptit el , privindu-ma pe sub gene .

-Sau . Am chicotit , uitandu-ma la el pentru o secunda , inainte de a-mi indrepta din nou atentia spre carte .

S-a jucat cu sireturile mele pana cand le-a desfacut de tot , dandu-mi tenesii jos din picioare . Voiam sa protestez , dar nu am mai avut timp pentru ca Justin a facut o grimasa si a cazut pe spate , punandu-si o mana peste ochi .

-Ce mai e acum ? Am ras , inchizand manualul si asezandu-l langa mine .

Si-a ridicat putin bratul , privindu-ma , dar la pus repede la loc , scotand un sunet ciudat . M-am incruntat putin , punandu-ma deasupra lui . Picioarele mele erau de o parte si de alta a taliei sale , si mainile mele s-au dus instinctiv spre parul lui rebel , tragandu-l putin . A scos un suspin .

-Iti miros picioarele . A spus el deodata .

M-am blocat , ochii marindumi-se extraordinar de mult . Nu stiam daca ar trebuii sa ma simt jignita , sau pur si simplu amuzata de lucrul stupid pe care tocmai l-a spus . Asa ca am facut singurul lucru pe care stiu sa il fac cel mai bine . L-am facut sa plateasca . M-am dat jos atat de pe el cat si de pe pat . Am apucat tenesii de pe jos si cartea de pe pat si am mers spre usa .

-Hei , hei , hei . A spus Justin , prinzandu-mi mana inainte de a o aseza pe clanta .

M-a intors cu fata la el si a facut cativa pasi spre mine , obligandu-ma astfel sa imi lipesc spatele de perete .

-Iubito , iubito , iubito . A spus el , prinzandu-mi fata in mainile sale si sarutandu-mi gatul . Scumpo . Iubire . Atat , atat de adorabila . Atat , atat de scumpa . Atat , atat de a mea .

Am zambit , dandu-mi capul pe spate .

-Justin , uita-te la mine . Am soptit , ridicandu-i capul de la baza gatului meu .

Aveam nevoie sa ii vad ochii , sa vad orice fel de emotie in ochii sai . Insa ceea ce vazusem m-a speriat atat de tare incat mainile mele functionau singure , impingandu-i corpul .

-Atat , atat de incapatanata . A chicotit el , reluandu-si asaltul asupra gatului , ca si cand nimic nu se intamplase .

Ceea ce vazusem in ochii lui era dorinta . O dorinta atat de puternica . Doar dorinta . Numai dorinta .

-Britney , ai auzit macar ce am spus ? A intrebat Gabriel deodata , facandu-ma sa imi scutur capul si sa revin la realitate .

Ochii lui ma priveau curiosi , in timp ce degetele sale loveau masa in mod repetat , facandu-mi gandurile sa se zguduie . Nu aveam nici o idee despre ceea ce tocmai spusese dar nici nu aveam de gand sa recunosc , asa ca am dat pur si simplu din cap sperand ca a pus o intrebare . Privirea sa s-a transformat imediat intr-una mirata , care m-a facut sa ma gandesc la ce intrebare am dat din cap . Am ridicat din nou ceasca de cafea si mi-am plimbat privirea prin local , analizand oamenii care pareau linistiti si plictisiti de monotonia zilelor . Cupluri care se certau din nimicuri , boboci care isi citeau cartile , adulti care probabil se trezeau dupa o noapte lunga de petreceri si oameni in varsta care pur si simplu incercau sa mai omoare timpul ,  umpleau mesele cafenelei , fortandu-i astfel pe chelneri sa munceasca din greu .

-Nu pot sa cred ca in sfarsit ai de gand sa vorbesti cu Justin ! A tipat Gabe , deodata , facandu-ma sa scuip toata cefeaua pe care in urma cu doua secunde o aveam in gura .

-Poftim ? Nu . Am spus deodata , privindu-l de parca era un om nebun . Nu am de gand sa vorbesc cu el pentru ca e inca in procesul de recuperare . Nu e ca si cand as putea merge acolo sa ii spun „Hei , ma bucur ca esti bine” si asta sa nu il influenteze , sau ba chiar mai rau sa nu il faca sa opreasca tot progresul pe care l-a facut pana acum . Am oftat .

Pentru Gabriel era foarte usor sa vorbeasca . Era la fel de usor de facut ca si respiratul , insa pentru mine nu era asa . Imi era greu sa ma gandesc ca baiatul meu inca era in locul acela mizerabil . Probabil ca nu ar fi fost asa daca l-as fi ascultat cand am avut ocazia , dar incapatanarea mea a dat tot ceea ce a avut mai bun si aici eram . Cu cateva zile inainte de sfarsitul anului scolar , cu mine incercand sa fiu puternica , cu Gabe si Jenny fiind responsabili si cu Justin zacand la reabilitare . Se pare ca in tot acest timp el nu a fumat doar iarba , si asta l-a adus in postura de a fi dependent de tot ceea ce se numea drog .

Imi venea sa plang . Si imi venea sa plang pentru ca eram constienta de faptul ca era numai si numai vina mea . Era numai vina mea ca el ajunsese pana in momentul in care sa fie nevoit sa isi innece amarul in droguri , dar nu puteam nega faptul ca era numai vina lui ca eu ajunsesem sa imi innec practic sangele in baie . La inceput nu mi-am dat seama , insa acum era destul de evident ca pe langa faptul ca ne raneam reciproc , ne raneam si pe cont propriu , ceea ce s-a dovedit a fi intr-un final nesanatos pentru niciunul dintre noi .

Au trecut aproape 6 luni de la incercarea mea de sinucidere si tot atatea luni de cand Justin era inchis la acea clinica privata . Uram locul acela . Si eram sigura ca nu eram singura . Simteam prin vene cum Justin detesta locul acela din ce in ce mai mult pe zi ce trece , dar nu aveam incotro . De multe ori conduceam pana acolo , insa nu aveam niciodata curaj sa intru . Stateam de in fata clinicii asteptandu-ma oarecum ca dintr-un moment in altul Justin sa iasa de acolo si sa urle cat il tin plamanii ca el nu mai suporta , insa acest lucru nu s-a intamplat niciodata .

Am terminat de baut cafeaua cu Gabriel , si m-am uitat la ceas , realizand ca probabil era timpul sa merg si eu spre casa , inainte ca Jenna si Logan sa isi faca griji .

Jena si Logan erau indiferenti in ceea ce priveste soarta fiului lor , lucru care ma scotea din sarite . Nu puteam intelege cum oamenii aceia erau capabili de a-si bea cafeaua linistiti in fiecare dimineata in timp ce stiau ca fiul lor zace la dezintoxicare . Indiferenta lor ma facea sa imi pierd mintile .

De cand Justin a parasit casa , lucrurile s-au schimbat intr-un mod radical . Logan era din ce in ce mai intelegator , facand fel de fel de reguli pentru a pastra calmul si armonia in casa , in timp ce Jena se ocupa in mod exagerat de curatenia si ordinea , atat interioara cat si exterioara .

Aveam de multe ori impresia ca ceea ce ei au asteptau cu adevarat pana acum a fost ca Justin sa nu mai fie prin peisaj . Era o prostie sa ma gandesc la asta , insa Logan si Jena aruncau cateodata in discutie faptul ca de cand Justin a plecat , lucrurile sunt mai linistite .

Am oftat , urcandu-ma in masina , in timp ce Gabriel mi-a prins mana , facandu-ma sa imi indrept atentia spre el . Si-a dus mana la ceafa mea , tragandu-ma putin spre el . Am inchis ochii si i-am strans mana in a mea , in incercarea de a nu lasa gandurile triste sa imi inunde mintea . Si-a lipit buzele de fruntea mea , oftand in momentul in care a simtit cum corpul meu se relaxeaza .

-Stii ca te iubesc , nu ? A intrebat el , dandu-mi drumul si dandu-se cu un pas inapoi .

-Stiu . Am soptit , incercand sa schitez un zambet pentru el .

Mi-a inchis portiera , fortandu-ma astfel sa plec , si sa ma imi reiau sirul gandurilor. Stiam ca trebuia sa fiu acasa la ora sapte jumatate pentru cina , conform noului regulament facut de Jena si Logan pentu ca eu , citez „Sa nu ajung ca Justin” , insa inevitabil masina nu se indrepta spre casa , ci spre clinica lui Justin . Stiam ca nu puteam fi acolo , stiam ca daca ma va vedea tot procesul pe care l-a facut pana acum se va duce pe apa sambetei , dar scrisoarea pe care am primit-o acum cateva luni de la el , inca ardea in buzunarul blugilor mei . Nu intelegeam cum a reusit sa imi trimita o scrisoare avand in vedere ca politica clinicii nu ii permitea acest lucru , dar stiam ca Justin isi putea folosi farmecele pe oricine atunci cand vrea ceva cu adevarat , si asta include si asistentele .

Semaforul din fata clinicii indica culoarea rosie , asa ca am pus frana , sprijinindu-mi capul in mana dreapta si reamintindu-mi pentru a nu stiu cata oare mesajul pe care acea scrisoare il detinea .

Nu imi place locul asta . Toata lumea se uita la mine de parca as fi nebun , si nu sunt , crede-ma , iubito , nu sunt . Doctorul imi spune ca sunt pe drumul cel bun . Imi spune ca starea mea nu e atat de grava precum era la inceput . Ii rad in fata . Pentru ca starea mea se agraveaza pe zi ce trece , si el habar nu are . Poate ca din punct de vedere medical sunt bine , insa inima ma doare , papusa . Inima , plamanii , sangele din vene . Totul ma doare si ma inteapa atunci cand ma gandesc la tine . Cand iti vad ochii in mintea mea . Si te vad des , Britney . Te vad des si peste tot . Te vad si probabil ca imi pierd mintile dar nu ma intereseaza .

Vreau sa ies de aici . Vreau sa ies de aici si sa ma intorc la tine , dar stiu ca nu ma vei primi inapoi . De ce ai face-o , pana la urma ? Sunt nenorocitul care ti-a frant inima , insa vreau sa stii ca nu am intentionat ca asta sa se intample . Stiu ca m-am mai justificat si pana acum , si probabil ca o sa continui in a ma mai justifica pana cand in momentul in care nu voi mai respira . Pentru ca te iubesc , papusa . Te iubesc si trebuie sa stii asta .

As vrea sa te vad . As vrea sa vad ca esti bine , dar toata lumea imi spune ca nu sunt inca pregatit pentru a primi vizite . Psihologul meu imi zice ca probabil esti cel mai rau lucru care mi s-a intamplat vreodata . Nu il cred . De ce l-as crede ? Esti singurul lucru pentru care inca ma mai dau jos din pat dimineata , Britney . Esti singurul lucru pentru care continui sa respir . Esti singura pe care o voi iubi vreodata , pentru ca in ciuda a ceea ce se spune , esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Trebuie sa stau departe de tine , dar nu stiu cum sa fac asta . Cum invat sa iti dau drumul ? Cum sa ma uit in ochii celui care te va avea si sa zambesc , pretinzand ca ma bucur pentru tine ? Da , normal ca m-as bucura pentru tine , iubito . Si m-as bucura pentru tine , pentru ca stiu ca vei fi fericita . Dar de mine imi va parea rau , pentru ca te-am pierdut ca un prost . Pentru ca nu am stiut sa te apreciez . Pentru ca nu am stiut sa te iubesc asa cum m-ai iubit tu pe mine .

Sper ca esti bine , papusa .

Sper ca esti fericita .

Si in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat , sper ca nu m-ai uitat .

Lacrimile se adunau din nou in ochii mei , insa am incercat sa le indepartez , indreptandu-mi atentia spre drum . Am intors volanul si am parcat masina in fata clinicii , oprind motorul si stand inauntru pentru inca ceva timp . Aveam nevoie sa ma calmez , pentru ca ceea ce aveam de gand sa fac nu avea de gand sa functioneze daca nu eram calma . Mi-am trecut mainile prin par si am strans , simtind cum firele imi raman printre degete . Un suspin mi-a scapat printre buze , si mi-am lasat spatele sa atinga scaunul , strigand de frustrare in linistea masinii .

Ochii mi-au zburat spre poza noastra care inca statea langa oglinda . Eram fericiti . Eram atat de fericiti incat ma durea sa imi amintesc de acea perioada . Ma durea sa imi amintesc de zambetul lui , la ochii lui sinceri care se innecau in ai mei , la palmele lui care imi cuprindeau usor fata , la buzele lui lipite de ale mele . Mi-am arcuit spatele datorita suspinului care imi iesise din gat si oasele mi-au trosnit , facandu-ma sa imi doresc sa se rupa de tot . Stiam ca trebuia sa fiu puternica , insa habar nu aveam pentru cat timp trebuia sa mai fiu puternica . Nu stiam ce sa fac , cum sa actionez , ce sa spun , cum sa ma comport , nu stiam sa fiu eu fara el . Si numai gandul ca el suferea in clinica asta nenorocita ma facea sa imi pierd mintile .

Am pus mana pe portiera deschizand-o , fara a ma gandi de doua ori la ceea ce urma sa fac . Tot ceea ce stiam era ca trebuia sa il vad . Trebuia sa stiu ca e bine . Trebuia sa ma asigur ca nu era atat de nebun precum il credea toata lumea . Trebuia sa ma conving pe mine insami ca nu incepeam sa innebunesc de tot .

Am blocat usile masinii si mi-am bagat cheile in buzunarul jachetei , indreptandu-ma hotarata spre usile spitalului . Simteam cum sangele imi curge prin vene cu o viteza inimaginabila , iar inima imi batea atat de tare incat simteam ca imi va sari din piept , fugind inaintea mea , in timp ce tipa dupa inima lui sa o asculte . Tipa si se zbatea , certandu-mi picioarele care erau mult prea incete si corpul care era mult prea slabit . Palmele imi transpirau si capul mi se invartea in timp ce marile usi se deschideau in fata mea .

Mi-am lasat capul in jos si m-am oprit pentru un moment , incercand sa realizez ceea ce se intampla in jurul meu . Fata imi era uda , palmele imi erau transpirate , iar aerul devenea din ce in ce mai inchis in jurul meu . Am privit in jos la asfaltul care acum cateva momente era uscat . Picaturi de ploaie se asezau pe pamant , udandu-mi hainele si tenesii , facandu-ma sa ma sufoc oarecum . Lacrimile mele curgeau , luandu-mi aerul , iar acest lucru amestecat cu ploaia care curgea in jurul meu ma facea sa ametesc .

Imi doream insa sa fi fost numai asta . Chiar imi doream . Dar stiam ca nu e asa . Stiam ca e aproape . Il puteam simti . Il puteam simti in jurul meu ca un camp magnetic ce inconjoara planeta . Il puteam simti cum poate orice om sa simta aerul care ii invadeaza plamanii in momentul in care respira . Il puteam simti .

Aproape . Atat , atat de aproape . Prea aproape . Mult , mult prea aproape .

Iubire ? Tipa inima mea dupa a lui , batand atat de tare incat ameninta sa iasa din pieptul meu .

Iubire . Raspundea inima lui , batand la unison cu a mea .

Il auzeam cum respira deasupra capului meu , insa ma temeam ca o halucinatie . O iluzie . Era aproape imposibil ca el sa fie aici . Acum . Peste mine . In jurul meu . Inauntrul meu . Era atat , atat de imposibil . Probabil ca incepeam sa innebunesc . Probabil ca incepeam sa imi pierd mintile . Probabil ca...

-Britney . A soptit el , atat de incet incat abea l-am auzit .

Si atunci mi-am ridicat capul si l-am privit . L-am privit cum nu l-am privit sase luni . L-am privit cum l-am privit in momentul in care mi-am dat seama ca simt ceva pentru el . L-am privit cum ma privea el pe mine odata . Insa acum privirea lui era goala . Niciun gest , niciun zambet , nicio cuta de incruntare care sa indice vreun semn pe chipul lui . Nimic . M-am dat inapoi un pas , incercand sa il vad mai bine . Stiam prea bine ca acest strain nu era baiatul meu . Era aproape imposibil . Arata ca el , insa nu era el . Desi corpul meu ii simtea prezenta , inima mea inca alerga disperata in cautarea lui . Iar el nu era acolo . Era o pauza totala in ceea ce il privea . Fizic era acolo , in fata mea , facandu-ma sa imi pierd mintile , insa emotional si psihic era atat de departe incat ma durea sa fiu atat de aproape de el .

-Umm...M-au externat azi . Nu stiam ca te-au anuntat pe tine . A spus el , dand din umeri ca si cand nu ar fi fost mare chestie .

M-am incruntat , incercand sa ma sustin in picioare . Era greu . Era atat de greu . Era al naibii de greu sa il simt atat de distant fata de mine . Atat de rece . Atat de diferit . Voiam sa ii simt bratele in jurul meu . Voiam sa simt cum mirosul lui imi invaluie toate simturile , insa nimic nu s-a intamplat . Am ramas exact asa cum erau pentru o perioada care era comparabila cu eternitatea , pur si simplu uitandu-ne unul la altul .

-La naiba . A spus el , privindindu-ma de parca eram Emma sau Jenny sau oricine altcineva in afara de mine . Nu ti-au spus nimic , nu e asa ?

Dintr-un motiv foarte ciudat nu imi puteam gasi vocea , nu imi puteam gasi in adancul meu puterea de a scoate vreun sunet , asa ca am dat pur si simplu din cap , sperand ca va intelege .

A oftat .

-Si atunci ce cauti aici , Britney ? M-a intrebat , incrucisandu-si bratele la piept si privindu-ma incruntat .

Nu puteam sa fac nicio miscare . Nu puteam sa respir . Nu puteam sa imi misc picioarele . Nu simteam nimic . Absolut nimic . Nimic in afara de inima mea care inca tipa dupa a lui .

Iubire . Iubire . Iubire . Iubire . Iubire ?

Nimic .

-Stii ceva ? Nici macar nu mai conteaza . Du-ma acasa , Britney . Te rog . A spus el in momentul in care a vazut ca nu i-am dat niciun raspuns .

A trecut pe langa mine , lovindu-si umarul de al meu iar acela a fost momentul in care s-a oprit , aplecandu-si putin capul spre valurile de par rebel care imi imbracau bratele . A stat un moment acolo , facandu-mi oarecum corpul sa revina la viata , dar pana si acea vapaie de lumina se stinse in momentul in care a oftat trecand mai departe .

Cumva am gasit puterea de a-mi cauta telefonul in buzunar si de a trimite singurul mesaj la care m-am putu gandi catre singura persoana la care m-am putut gandi . M-am intors cu fata spre masina , uitandu-ma la Justin Smith . Baiatul care acum se urca pe locul din dreapta . Baiatul care a atins fotografia noastra de langa oglinda . Un pas . Baiatul care acum aprindea bricheta de la masina , lasand-o sa se incalzeasca . Inca un pas . Baiatul care acum o ridica in mana . Inca un pas . Baiatul care intr-o mana tine poza noastra si intr-o mana tine bricheta . Inca un pas . Baiatul care isi analizeaza palmele . Inca un pas . Baiatul care apropie focul de foaie . Inca un pas . Baiatul care da foc amintirilor noastre . Inca un pas . Baiatul care isi curata mainile de scrum . Pun mana pe portiera si o deschid . Baiatul care isi ridica privirea spre mine . Intru in masina . Baiatul care candva ma iubea . Inchid si blochez usile . Baiatul care ma priveste asa cum ma privea odata . Bag cheia la locul ei . Baiatul care obisnuia sa ma iubeasca . Imi pun centura de siguranta . Baiatul care acum e indiferent , calculat si rece . Am pornit motorul .

-Ai niste explicatii de dat .

Si cam asta ar fi cu sezonul 2 din Feel the life of the city . Peste putin timp voi reveni cu un epilog in care se vor lamuri anumite lucruri , iar unele vor ramane la fel de nelamurite ca pana acum . Sper ca acesta este un capitol destul de reusit si astept comentariile voastre .

Kisses and Hugs.

-Alma.