Iar acum locul II :
SI binenteles , Diana 
Mi-am trecut mâinile peste clape refuzând sa dau sansa vre-unui sunet sa sparga linistea camerei. Îmi muscam buza inferioara, înfundându-mi gematul. Camera goala, peretii sufocati de carti vechi –artefacte pretioase pentru unii, neimportante si reci pentru mine-, luna rigida, culoarea-i de un blond palid, morbid si pianul, negru, înecat în praf ca si celelalte obiecte ale camerei, toate compuneau împreuna o scurta simfonie vizuala a durerii. Stomacul se contracta brusc si-un oftat îmi scapa printre buzele acum întredeschise. Parca la comanda o dâra umeda si fierbinte îmi zdrobi obrazul rece, alunecând pâna la baza gâtului. Am sters-o cu podul palmei.
Pumnii s-au strâns involuntar, unghiile frângându-mi pielea palmei.
-Atât de singura..., murmurai aproape inteligibil lovind clapele cu putere si furie.
Sunetul s-a spart, un ecou lugubru... singur.
FLASHBACK
-Anto! Sti, ai putea încerca sa te opresti, mormai în barba.
L-am ignorat.
-Antonia!
Oftând si mimând un dezinteres nedisimulat m-am întors spre el. Se opri din alergat gâfâind usor. Care era problema lui?
-Felicitari noii noastre pianiste!rânji si mi-am dat ochii peste cap.
-Ma rog. Asta a fost tot?rece.
-Ai putea încerca sa te bucuri, murmura vizibil enervat de indiferenta mea.
-Da, as putea încerca o multime de lucruri, dar simplul fapt ca o pot face nu înseamna ca o voi face.
Am început sa merg, dar îi simteam prezenta în urma mea. Mi-am oprit instinctul de a ma întoarce si a-i spune sa ma lase în pace. Ma urmari pâna în fata casei, astepta sa intru, facu stânga-mprejur si pleca. L-am privit discret din spatele draperiei vechi, sângerii. Ciudatul!
-----------------oOo---------------OoO--------------------oOo----------------
Eu, cântând la pian, parând cu adevarat fericita, zâmbind, copiindu-l ca o specialista pe Beethoven, simtind fericirea în fiecare fibra -acum moarta- din mine. Interpretam cu entuazism. Oamenii s-au ridicat în picioare aplaudând frenetic. Ma hraneam cu aplauzele lor, visatoare, o biata copila de 14 ani.
Apoi el, luându-ma în brate, strângându-ma cu putere, râzând cu lacrimi.
-Ai fost geniala!
-Nici chiar geniala, rosii intantaneu.
-Ce zici de niste mâncare nesanatoasa pentru a sarbatori?
-Mama nu va sti nimic, corect?
-Absolut nimic, rânji mândru.
Mult prea mândru. Chinuitor de mândru... Daca se rezuma la a fi o persoana insuportabila, enervanta si excesiv de stricta –ca mama-moartea lui nu mi-ar fi cauzat prea mari daune, dar nu era...
--------------------------oOo..............OoO...........oOo..............................
Malul lacului, la umbra unei pietre funerare. Ryan îmi mângaia mâna. Am încercat sa zâmbesc, dar încercarea mea s-a transformat într-o grimasa jalnica.
-Nu mi-ai povestit niciodata despre familia ta sau despre tine.
-Asta pentru ca nu e nimic interesant de povestit, am raspuns sec, neutru.
-Ce s-a întâmplat cu tatal tau?
-A murit, soptii pastrându-mi mimica intacta si lacrmile departe.
Voiam sa le impun glandelor lacrimale sa înceteze, sa ma lase naibii în pace, sa dispara. Îmi sterse obraji cu degetul. Am oftat.
-Tata era singurul meu parinte adevarat. Ma iubea neconditionat si o arata prin fiecare gest. A murit în urma unui accident de masina. Îmi terminasem interpretare si îmi promise mâncare nesanatoasa. Înainte sa intram în magazin s-a amintit ca nu-si luase portofelul cu el. Traversa neregulamentar strada fara sa verifice daca vine vre-o masina. L-a lovit din plin. A murit pe loc, am terminat relatarea cu multe pauze, tremurând usor.
-Dar mama ta?
-Nu dadea doi bani pe mine, dar îl iubea pe el. Din nefericire pentru ea n-am murit eu. M-a învinovatit pentru asta, apoi s-a sinucis. Nu putea trai fara tata. Sfârsit!
Linistea s-a instaurat între noi. Mi-am muscat buza. Nu trebuia sa-i dau lui detaliile picante ale vietii mele mizerabile, nici nu stiam motivul pentru care o facusem, dar stiam ca un bolovan din zidul disperarii mele cazuse acum câteva secunde. El m-a vazut. A vazut ,,eu”-l din spatele meu, portiunea umana ascunsa între darapanaturile trecutului, umbra ramasa dintr-un zâmbet natural si tânar, fragmente din piesele lui Beethoven. M-a vazut pe MINE.
Nu m-a mai întrebat nimic. Rareori arunca priviri fugare de la mine la mormânt, strângându-mi mâna cu putere. Dezvoltasem o comunicare muta, a privirilor si a gesturilor si desi n-am scos nici un sunet în decurs de o ora stiam ca ma întelege. Îsi lipi obrazul de al meu inspirându-mi parfumul. Nu m-am miscat. Mâna stânga îmi mângâia gâtul si buzele lui le-au gast pe ale mele.
Sarutul nu urmase tiparele normale. Nu era desprins dintr-un roman siropos, nu m-am obost sa-i deslusesc fiecare gust, nici miscarile sau bataile inimii mele. Nu... Eram doi începatori ghidati de sentimente si instinct, iar eu... eu nu mai simteam nici o întepatura în inima, doar o fericire imensa si... fluturi nebuni.
------------------------oOo..................OoO...................oOo...................
-Cine ar fi crezut ca ai putea zâmbi, ma tachina sarutându-ma fugar.
L-am ignorat dându-mi ochii peste cap, apoi am râs. Ryan era un înger. Un înger ametit, brunet, cu pielea maslinie si ochi verzi. I-am analizat mai atent trasaturile frumoase. Nu-l meritam! Dar eram suficient de egoista sa-l tin captiv în pânza mea, iar el nu dadea semne de protest. Am trecut cu ochii mintii la mine: o tânara construita dupa tiparele normalului: blonda, ochi albastri, putin prea slaba, par lung, ondulat la vârfuri. Imaginatie zero. Puteam fi usor confundata cu o papusa Barbie umana.
-Ce zici de o înghetata?îmi prinse talia cu o mâna zâmbind.
-As zice ca e o încercare jalnica de a ma face sa ma îngras, dar suna bine.
-Ma întorc imediat.
Alerga spre masina de înghetata abandonându-ma pe banca. Mi-am plimbat degetele pe lemnul crapat, când s-a auzit tipatul unei femei. Pamântul începea sa se învârta cu mine.
Ryan...
Masina de înghetata.
Ryan...
O balta de sânge în mijlocul soselei.
Ryan...
Multimea dându-se la o parte din calea mea.
-Ryan, am soptit lasându-ma în genunci lânga cadavru. Mort...
--------------------oOo.........................OoO..................................oOo............
END FLASHBACK
Imaginile s-au stins de parca subconstientul meu închise întrerupatorul. Totusi, prezentul era mult mai greu de îndurat. M-am asezat pe scaunul pianului cu ochii atintiti spre luna. Ea ma întelegea într-un fel, ma vazuse de destule ori plângând, îndopându-ma cu pastile, suferind, dar nu cunostea sentimentul de goliciune si izolare crescând în mine cu fiecare secunda, dorintele sinucigase omorând logica, dar eram prea lasa sa-mi leg o sfoara de gât, sa-mi tai beregata sau sa iau o supradoza de pastile.
Am apasat prima clapa, apoi a doua, lasând piesa Fur Elise sa curga pe fundal. M-am oprit asteptând lacrimile sa-mi invadeze fata, dar ochii uscati refuzau sa dea drumul chiar si ultimei cascade de usurare.
Poate ca viata îti ofera o anumita cantitate de lacrimi, iar eu o epuizasem pe-a mea.
În doar câteva minute am deschis usa de la intrare si-am trântit-o în spatele meu. Purtam doar o camasa de noapte subtire, eram desculta si arsa de flacara iadului meu personal, a abisului în care ma aruncasem involuntar, construindu-mi ziduri între mine si viata reala, între mine si viitor sau prezent, ma înlantuisem în trecut si refuzam sa-mi dau sansa sa-mi revin.
Am început sa alerg, lasând aerul rece sa-mi înghete simturile, asfaltul sa-mi toceasca talpile, sa-mi zgârie pielea si ceea ce mai ramase din ratiune sa moara.
M-am oprit pe strada, zâmbind nebun.
-Ai grija!striga o bâtrana, dar nu m-am miscat.
Farurile au fost ultimul lucru vazut de mine, apoi corpul s-a zdrobit de ceva tare. Oasele au crapat, durerea s-a scurs în tot corpul, dar nu m-am simtit cazând sau sângerând, ci ca o papusa inerta aruncata pe o suprafata plana, înghetata, asa cum fusesem mereu. Prea dura pentru a fi placuta de ceilalti, prea rece pentru a fi capabila de sentimente, prea rigida pentru a iesi din bolul meu de sticla, o adevarata stana de piatra, o printesa a ghetii.
Am disparut brusc si iremediabil.
Am murit.
Anya :
Te vreau.Ochii tai ma atrag intr-un vartej de zapada.Te vreau.Buzele tale ma striga.Te vreau.Totul ma-ndruma spre tine.Te vad ca intr-un vis,dar totusi esti departe si oricat m-as stradui,nu pot sa gasesc drumul spre tine.
Apari langa mine,un zambet naucitor imbratisandu-ti buzele.Ca de obicei ma pierd in ochii tai de carbune.”Buna” vreau sa-ti spun,dar cuvintele parca-mi sunt dusmani,strangandu-si armata,pregatindu-se sa-mi atace gatul,planuind parca sa-l cucereasca.Vreau totusi sa-ti spun ceva ,dar e prea tarziu.Buzele tale de gheata le ating pe-ale mele,formand parca niste scantei.Sarutul devine profound,pasional si un geamat iti scapa fara a avea timp sa-l inabusi.Zambesc.E amuzant cum,dupa atata timp,inca mai am puterea de a te reduce la aceasta fiinta ce nu poate articula nici macar un cuvant.
Pozitiile se inverseaza,insa,si in scurt timp ma gasesc aruncat pe pat.Mainile tale ca de zapada imi ating corpul,lasand in urma lor dare rosiatice de foc.Te indepartezi pentru un moment,iar eu am timp sa te admir in timp ce rochiar de catifea neagra iti mangaie usor trupul,in drumul ei spre margine patului.
Intr-adevar,esti frumoasa.Parul tau negru si lung iti incadreaza perfect fata ca de hartie.Ochii de carbine iti sclipesc.Acum,intr-adevar arati ca o copila.
Iti apleci capul,parul tau formand o cortina in timp ce ne sarutam.Ca de obicei,ma pierd in el.Clipa pare o ora si ora un secol.Iti simt rasuflarea pe gat,dar la tot ce ma pot gandi acum este explozia de culori ce se manifesta in spatele pleoapelor mele inchise.Momentul se schimba si clipa ingheata si tot ce simt acum este placere,in timp ce numele tau cade ca o rugaciune straveche de pe buzele mele nedemne de el.
Indata ce ti-ai revenit ,esti in drum spre
Esti o adevarata “Printesa de gheata” soptesc inainte ca somnul sa ma cuprinda cu bratele lui dulci.
Simteam cum usor ,usor durerea disparea dar nu de tot.Frisoanele au inceput sa apara impreuna cu convulsiile.Inghetam de frig,dar nu puteam sa scot nici un sunet.
Nu stiu cat timp a trecut...dar durerea a disparut,cred ca sunt moarta.Poate ca sunt in rai,dar...Am deschis ochii si am fost uimita de albul orbitor ce ma inconjura.Da,sigur eram in rai,dar ingerii si norii pufosi nu se regaseau in peisajul din fata mea.Cativa pasi se auzira in spatele meu si am intors capul speriata.Acolo se afla o minunata femeie.
Parea ireala.Avea o rochie lunga si alba ,ca insusi zapada,un par alb si lung pana la brau ,niste ochi gri-deschis,iar pe genele ei se regaseau fulgi de nea.Mi-a zambit cald,chiar daca fizionomia ei nu arata caldura...doar gheata.
M-am ridicat in picioare si am inspectat mai atent locul unde ma aflam.Era un salon enorm construit din gheata.Ea,si-a intins mana spre mine,dar imi era prea frica sa-i raspund cu acelasi gest .
- Nu o sa te ranesc,nu te speria!incerca sa ma linisteasca desi nu prea mergea.
- Unde s-sunt ?am intrebat balbaindu-ma si am observat ca vocea mea suna acum ca si cei mai melodiosi clopotei.
- Esti in castelul meu,iar eu sunt regina ghetii.ma holbam la ea in timp ce asimilam cu greu informatia aceasta,probabil din cauza fricii care inca nu se diminuase.
- De ce m-ai adus aici ?Vreau inapoi acasa !La parintii mei !Te rog !am implorat.
- Imi pare rau,dar nu mai poti pleca de aici.imi spuse pe o voce trista.
Am incercat sa alerg spre usa din spatele meu,dar ea era deja in fata mea ,privirea ei oprindu-ma si parca rugandu-ma s-o ascult.
- Nu fugi de mine,te rog !Doar asculta-ma. imi zise.
- De ce ?De ce ar trebui sa te ascult ?M-ai luat de la parintii mei si m-ai adus intr-un loc necunoscut ,cu o straina .
- Doar...doar asculta-ma.
Ma lua de mana –de aceasta data nu m-am opus-si ma conduse spre un fel de canapea din gheata,care,surprinzator,mi se parea foarte moale.
- In primul rand as vrea sa ma asculti si sa nu ma intrerupi.Crezi ca poti face asta ?
- D-da !insa nu eram sigura.
- Toul a inceput acum 19 ani .Eram o simpla fata dintr-un oras micut,aparent insignificanta.Aveam cei mai buni parinti si cea mai perfecta viata.Intr-o seara de sambata iesisem cu prietenele mele la o ceasca de cacao calda .Era foarte frig afara.Ele au plecat la un moment dat,dar eu am ramas inca acolo meditand.Dupa putin timp se auzi usa trantita de cineva.Parea nervos.M-am uitat in directia aceea,dar nestiind ca necunoscutul se uitase si el in directia mea.A fost dragoste la prima vedere.Am vazut cum furia se diminuase din ochii lui ,si a inceput sa ma priveasca cu dragoste.A venit si m-a intrebat daca se poate aseza,eu neputand sa vorbesc am aprobat.S-a asezat si am inceput sa vorbim.In seara aceea am aflat multe despre el si el despre mine si em propus sa ne mai intalnim.Trecusera 2 luni de cand eram impreuna.Intr-o seara m-a invitat la el.Ii cunosteam parintii si el pe-ai mei asa ca nu a fost nici o problema.In seara aceea m-am culcat cu el.Dar...poate ca nu a fost sa fie .Dupa 3 saptamani a plecat,lasandu-mi doar un bilet prin care imi spunea ca acea scanteie s-a stins din inima lui si ca ii pare rau.Plecase.Am suferit mult dupa aceea.Mama si tatal meu au murit la scurt timp dupa aceea intr-un accident.Voiam sa-mi pun capat zilelor,dar am aflat ca sunt insarcinata.Prima oara m-am speriat,dar apoi am realizat ca am pentru cine si pentru ce sa traiesc.Am nascut o fetita,careia i-am pus numele Carla.Era forte frumoasa,dar la scurt timp mi-a fost luata...sau mai degraba eu am fost luata de langa ea .Urmam la tron.Urma sa devin o regina a ghetii, dar asta nu ma incanta deloc.Imi vroiam fiica inapoi.
- Carla...dar...asa ma cheama pe mine !i-am zis eu speriata.
- Asa e .Tu esti fiica mea.Tu esti Printesa Ghetii.
----------------------------------------------------------------------------------------------------
Tot ce trebuie sa faceti este sa votati deci ...."soarta" lor sta in mainile voastre ! ;))
-Silver si Laura-Maria
Si-
2 comments:
Alma te iubesc -mda, schimbare radicală de comportament, ştiu-
Mi-a plăcut lucrarea Anyei... nu ştiu de ce dar îmi amnteşte de un cântec, are o muzicalitate aparte
Şi a Ancăi e superbă... la început îmi amintea de ,,Crăiasa Zăpezii".... s-a diferenţiat după aceea... frumoasă idee
bn k toata lumea o iubeste pe alma...stiti exista 2 persoane pe blogul asta pe langa Alma si eu m-am implicat la fel de mult ca si Alma,dar stiti sa apreciati?!?NU!!!
Trimiteți un comentariu