Capitolul 1 din "Trezirea" scris de L.J.Smith si transcris de Alma....

1

4 septembrie

Draga Jurnalule ,

Azi o sa se intample ceva ingrozitor.

Nu stiu de ce am scris asta.E o nebunie.N-am nici un motiv sa fiu prost dispusa , ba chiar am toate motivele sa fiu fericita , dar…

Dar iata-ma aici , la 5.30 dimineata , treaza si speriata. Continui sa-mi spun ca m-a zapacit diferenta de fus orar intre Franta si State , dar asta nu explica de ce ma simt atat de speriata. Atat de pierduta.

Alaltaieri , cand matusa Judith , Margaret si cu mine veneam cu masina de la aroport , am avut un sentiment atat de ciudat.Cand am intrat pe strada noastra , mi-am spus dintr-o data : “Mami si tati ne asteapta acasa.Pun pariu ca o sa fie pe veranda din fata casei sau in living , uitandu-se pe fereastra.Cred ca le-a fost atat de dor de mine.”

Stiu.Suna total aiurea.

Dar chiar sic and am vazut casa si veranda goala , tot am crezut asta.Am urcat in fuga treptele si am apasat pe clanta si am batut in usa.Iar cand matusa Judith a descuiat usa , m-am napustit inauntru si am ramas in hol ascultand , asteptand s-o aud pe mami coborand scarile sau pe tati strigand din living.

In acea clipa , matusa Judith a dat drumul unei valise pe podea , cu un zgomot asurzitor , chiar in spatele meu , a scos un oftat adanc si a spus : “Suntem acasa.”.Si Margaret a ras.Iar eu m-am simtit coplesita de cel mai ingrozitor sentiment pe care l-am avut vreodata.Niciodata nu m-am simtit atat de total si de cumplit pierduta.

Acasa . Sunt acasa . De ce suna asta ca o minciuna?

M-am nascut aici , in Fell’s Church. Intodeauna am trait in casa asta . Iar asta este tot vechea mea camera , cu urmele de ars pe dusumea de cand Caroline si cu mine am incercat sa fumam niste tigari in clasa a cincea si aproape ne-am sufocat. Ma uit pe fereastra si vad gutuiul mare in care s-a urcat Matt si baietii acum doi ani , aparand neinvitati la petrecerea in pajama de ziua mea. Asta e patul meu , scaunul meu , comoda mea .

Dar in clipa asta totul mi se pare ciudat , ca si cum nu aici ar fi locul meu. Eu sunt cea care nu are ce cauta aici.Si cel mai rau e ca simt ca exista un loc care e numai al meu , doar ca nu-l pot gasi.

Ieri am fost prea obosita si am ratat prima zi de scoala.Meredith a luat orarul pentru mine , dar n-am avut chef sa vorbesc cu ea la telefon . Matusa Judith le-a spus tuturor celor care au sunat ca diferenta de fus orar ma terminase si ca dormeam , dar la cina s-a tot uitat la mine cu o privire ciudata .

Dar azi trebuie sa ma vad cu ceilalti. Ar trebui sa ne italnim cu totii in parcare inainte de ore.. De-asta sunt oare speriata? Mi-e frica de ei?

Elena Gilbert se opri din scris . Se uita la ultimul rand din jurnal , apoi clatina din cap , cu stiloul in aer deasupra caietului mic cu coperti de catifea albastra. Apoi , cu un gest brusc , inalta capul capul si arunca stiloul si caietul in bovindou , unde ricosara inofensiv si aterizara pe bancheta cu perne de sub fereastra.

Era total ridicol.

De cand ii era ei , Elena Gilbert , frica sa se vada cu oamenii?De cand ii era frica de ceva?Se ridica in picioare si isi baga furioasa mainile intr-un chimono rosu de matase. Nu arunca nici o privire inspre oglinda venetiana bogat ornamentata de deasupracomodei din lemn de cires ; stia ce ar vedea . Elena Gilbert , blonda , subtire si calma , cea care impunea moda in liceul ei , eleva in ultimul an , fata pe care orice baiat o vroia si in locul careia orice fata voia sa fie. Care in aceasta clipa avea pe fata o incruntare neobisnuita si buzele stranse.

O baie fierbinte si niste cafea , si o sa ma calmez , se gandi ea. Ritualul spalatului din fiecare dimineata era linistitor , si ea il prelungi , scotocind printer noile haine cumparate de la Paris. In cele din urma alese un tricou roz pal si o fusta pantalon foarte scurta din in alb care o facea sa arate ca o inghetata de zmeura. Tocmai buna de mancat , isi spuse , si din oglinda o privi o fata cu un zambet tainic. Temerile ei de mai devreme disparusera , uitate.

-Elena!Unde esti?O sa intarzii la scoala!

Vocea ajunse pana la ea de la parter.

Elena isi trecu o data peria prin parul matasos si si-l prinse la spate cu o panglica roz aprins. Apoi isi lua rucsacul si cobora scarile.

In bucatarie , Margaret , surioara ei de patru ani , manca cereale la masa , iar matusa Judith prajea ceva pe plita. Matusa Judith era genul de femeie care parea intodeauna vag agitata ; avea o fata ingusta si placuta , iar parul ei era deschis la culoare si zburlit , strans neglijent. Elena o saruta pe obraz.

-Buna dimineata la toata lumea.Imi pare rau ca n-am timp pentru micul dejun.

-Dar , Elena , nu poti sa pleci fara sa mananci ceva .Ai nevoie de proteine….

-O sa iau o gogoasa pe drum , inainte de scoala , spuse vesela Elena.

O saruta pe Margaret pe crestet , pe parul canepiu , si se intoarse catre usa.

-Dar , Elena…

-Si o sa ma duc probabil acasa la Meredith sau Bonnie dupa scoala , asa ca nu ma asteptati la masa.Pa!

-Elena…

Elena era déjà la usa de la intrare .O inchise in urma ei , intrerupand protestele matusii Judith , si pasi pe veranda casei .

Si se opri.

Toate sentimentele deprimante din acea dimineata o coplesisera din nou. Nelinistea , teama. Si presimtirea ca avea sa se intample ceva ingrozitor .

Maple Street era pustie. Casele victoriene inalte pareau caudate si tacute , ca si cum ar fi fost toate goale pe dinauntru , la fel ca niste case de pe un platou de filmare parasit. Pareau goale de oameni , dar pline de lucrurii straine care o urmareau.

Asta era ; cineva o urmarea . Cerul de deasupra nu era albastru , era laptos si opac , asemenea unui castron urias rasturnat cu gura in jos. Aerul era inabusitor si Elena era convinsa ca niste ochi erau atintiti asupra ei.

Zari ceva intunecat printer ramurile batranului gutui din fata casei.

Era o cioara , stand la fel de nemiscata ca si frunzele patate cu galben din jurul ei. Ai ei erau ochii care o priveau.

Incerca sa-si spuna ca era ridicol , dar intr-un fel stia. Era cea mai mare cioara pe care o vazuse vreodata , grasa si lucioasa , cu curcubeie stralucind in penele ei intunecate. Ii vedea limpede fiecare detaliu : ghearele negre lacome , ciocul ascutit , ochiul negru care lucea.

Statea complet nemiscata , incat putea foarte bines a fie o statuie de ceara a unei pasari. Dar in timp ce se uita la ea , Elena simti cum se inroseste , cum caldura o cuprinde in valuri , arzandu-i obrajii si gatul. Caci cioara…o privea. O privea in felul in care o priveau baietii atunci cand purta costum de baie sau o bluza transparenta . Ca si cum o dezbraca din ochi.

Inainte sa-si dea seam ace face , isi lasa jos rucsacul si ridica o piatra din drum.

-Pleaca de-aici , spuse , si-si auzi vocea tremurand de furie. Pleaca! Du-te de-aici!

Si , rosti ultimul cuvant , arunca piatra.

Urma o ploaie de Frunze , insa cioara se inalta neatinsa. Aripile ei erau uriase si faceau zgomot cat pentru un stol intreg de ciori. Elena se ghemui , brusc panicata atunci cand pasarea trecu chiar peste capul ei , iar pala de vant starnita de miscarea aripilor ii ciufuli parul blond.

Dar cioara se inalta din nou si se roti in inlaturi , o silueta intunecata profilata pe cerul alb ca hartia. Apoi , cu un croncanit ragusit , se indeparta in directia padurii.

Elena se indrepta incet de spate , apoi se uiat in jur , stanjenita. Nu-i venea sa creada ca tocmai facuse asa ceva. Dar acum ca pasarea disparuse , cerul parea la fel ca in fiecare zi. Un vant usor facea frunzele sa se miste si Elena trase aer in piept . In josul strazii , o usa se deschise si mai multi copii iesira afara , razand.

Le zambi , apoi respire din nou , un val de usurare strabatand-o asemenea caldurii soarelui . Cum a putut fi atat de proasta? Era o zi frumoasa , care promitea multe lucruri frumoase , si nimic rau nu avea sa se intample.

Nimic rau nu avea sa se intample – doar ca ea o sa intarzie la scoala . Toata lumea o sa stea s-o astepte in parcare.

Dar poti sa le spui ca te-ai oprit sa arunci cu o piatra intr-un tip care tragea cu ochiul , isi spuse aproape chicotind. Ei , asta le va da de gandit.

Fara sa mai arunce o privire in spate la gutui , o porni cat putu de repede in josul strazii.

Cioara se napusti prin frunzisul din varful stejarului urias si Stefan isi inalta automat capul. Cand vazu ca era doar o pasare , se relaxa. Ochii ii coborara la forma alba si inerta pe care o tinea in maini , si chipul i se crispa usor a parere de rau. Nu avusese de gand sa o omoare. Ar fi vanat ceva mai mare decat un iepure daca ar fi stiut cat de infometat era. Dar , sigur , asta era chiar ceea ce il speria : nu stia niciodata cat de mare avea sa-I fie foamea , sau ce ar trebui sa faca pentru a si-o satisface. Avea noroc ca de data asta omorase doar un iepure.

Ramase in picioare , langa stejarii batrani , cu soarele filtrate printer Frunze cazandu-i pe parul ondulat. In jeansi si tricou , Stefan Salvatore arata intocmai ca un elev obisnuit de liceu.

Dar nu era.

Venea sa se hraneasca in adancul padurii , acolo unde nimeni nu-l putea vedea. Acum isi trecea cu grija limba peste gingii si buze , sa se asigure ca nu mai ramasese nici un strop de sange pe ele. Nu voia sa riste nimic. Mascarada asta era si asa sufficient de greu de dus pana la capat.

Pentru o clipa se intreba , din nou , daca n-ar trebui pur si simplu sa renunte la tot. Poate ar trebui sa se intoarca in Italia , inapoi in ascunzisul lui. Cum de se gandise ca ar putea sa traiasca din nou la lumina?

Dar se saturare de viata in umbra. Se saturase de intuneric si de lucrurile care vietuiau in el. Si in primul rand se saturase sa fie singur.

Nu stia exact de ce alesese Fell’s Church , din Virginia . Dupa standardele lui , era un oras tanar ; cele mai vechi cladiri fusesera ridicate cu doar un secol si jumatate in urma. Dar amintirile si stafiile Razboiului Civil inca mai dainuiau acolo , la fel de reala ca supermarketurile si magazinele cu fast-food.

Stefan aprecia respectul pentru trecut. Se gandi ca poate ar ajunge sa-I placa oamenii din Fell’s Church . Si poate – poate – ar reusi sa isi gaseasca un loc printre ei.

Desigur , niciodata n-o sa fie acceptat cu totul . Gandul ii arcui buzele intr-un zambet amar. Stia prea bine ca nu trebuia sa spere asta. Nu av exista nicicand un loc caruia sa ii apartina pe de-a-ntregul , unde va putea sa fie el insusi.

Doar daca alegea sa traiasca printre umbre…

Indeparta repede gandul. Renuntase la intuneric; lasase umbrele in urma. Stergea din viata lui toti acei ani lungi si o lua de la capat , astazi.

Stefan isi dadu seama ca inca mai tinea in maini iepurele. Il aseza cu grija jos , pe un pat de frunze aramii de stejar. Departe , mult prea departe pentru a fi deslusite de o ureche omeneasca , recunoscu zgomotele facute de vulpoi.

Haide , vino incoace , frate vanator , isi spuse el trist. Micul dejun te-asteapta.

Isi arunca pe un umar jacheta si atunci observa cioara care care il tulburase mai devreme . Era tot cocotata in stejar si parea sa-l priveasca. Era ceva in neregula cu ea.

Vru sa trimita spre ea un gand iscoditor , pentru a cerceta , dar se opri. Adu-ti aminte de promisiunea facuta , isi spuse. Nu folosesti Puterile decat daca este absolute necesar. Doar adca nu ai alta solutie.

Miscandu-se aproape neauzit printre frunzele moarte si crengutele uscate , se indrepta catre marginea padurii. Acolo isi lasase masina . Se uita o data inapoi si vazu ca cioara parasise copacul si coborase pe iepure.

Era ceva sinistru in felul in care isi intindea aripile peste trupul alb fara viata , ceva sinistru si triumfator. Stefan simti cum I se pune un nod in gat si vru sa se intoarca sis a alunge pasarea . Dar si ea era la fel de indreptatita sa manance ca si vulpea , isi spuse.

La fel ca si el.

Daca avea sa vada din nou pasarea , o sa-i iscodeasca mintea , hotara el. Dar acum isi lua privirea de la cioara si grabi pasul prin padure , hotarat. Nu voia sa intarzie la liceul “Robert E. Lee”.