Capitolul 2 din Trezirea scris de L.j.Smith ; transcris de Alma

2

Elena fu inconjurata de ceilalti din clipa in care pasi in parcarea liceului. Toata lumea era acolo, toata gasca pe care nu o mai vazuse de la sfarsitul lui iunie, plus patru sau cinci pisalogi care sperau sa castige popularitate prin asocierea cu ei. Pe rand, Elena primi imbratisarile de bun venit ale membrilor grupului ei.

Caroline se inaltase cu cel putin doi centimetri si era mai supla ca niciodata, tot mai asemanatoare cu un manechin din Vogue. O salute cu raceala pe Elena si se dadu inapoi, cu ochii ei verzi ingustati ca ai unei pisici.

Bonnie nu crescuse deloc, si capul ei buclat si roscat abia ajungea la barbia Elenei cand isi arunca bratele in jurul ei. Stai putin – bucle? isi spuse Elena. O impinse deoparte pe fata mai mica.

- Bonnie! Ce ti-ai facut la par?

- Iti place? Cred ca ma face sa par mai inalta.

Bonnie isi infoie buclele deja infoiate si zambi, cu ochii ei caprui scanteind de incantare, cu fetisoara ei in forma de inima stralucind.

Elena trecu mai departe.

- Meredith. Nu te-ai schimbat deloc.

Se imbratisara cu drag. De Meredith ii fusese mai dor ca de oricine altcineva, se gandi Elena, uitandu-se la fata inalta. Meredith nu se farad niciodata, dar oricum, cu pielea ei maslinie perfecta si genele lungi si negre, nici nu avea nevoie. Acum, o studia pe Elena cu o spranceana ridicata.

- Ei, parul tau e cu doua nuante mai deschis de la soare… Dar unde e bronzul? Credeam ca te distrezi pe Rivierea franceza.

- Stii doar ca eu nu ma bronzez niciodata.

Elena isi ridica mainile pentru a le cerceta. Pielea era perfecta, precum portelanul, dar la fel de alba si de translucida ca a lui Bonnie.

- Stai putin, exclama Bonnie, apucand o mana a Elenei, mi-am adus aminte de ceva. Ia ghiciti ce am invatat vara asta de la verisoara mea! Inainte ca vreunul dintre cei din jur sa spuna ceva, ea ii informa triumfatoare: Cititul in palma!

Se auzira cateva gemete, apoi cateva rasete.

- Radeti cat vreti. Spuse Bonnie, netulburata. Verisoara mea mi-a spus ca sunt un medium bun. Ia sa vedem…

Studie palma Elenei.

- Grabeste-te, astfel o sa intarziem, spuse Elena, putin nerabdatoare.

- Bine, bine. Uite, asta e linia vietii tale – sau e linia inimii?

Cineva din grup chicoti.

- Sst, facu Bonnie, patrund in abis. Vad… vad…

Deodata, chipul lui Bonnie se albi, ca si cum fata s-ar fi speriat brusc. Ochii ei caprui se facura mari, dar acum nu mai parea sa se uite la palma Elenei, ci prin ea – la ceva infricosator.

- O sa cunosti un strain inalt si brunet, murmura Meredith din spatele ei, si se auzira iar chicoteli.

- Brunet , da, si strain… Dar nu inalt, spuse Bonnie cu o voce soptita, indepartata. Desi, continua ea dupa o clipa, cu un aer nedumerit, a fost inalt odata. Ochii ei caprui, mari, se ridicara uimiti catre Elena. Dar asta e imposibil… nu? Dadu brusc drumul mainii Elenei, aproape arucand-o departe de ea. Nu vreau sa mai vad nimic.

- In regula, spectacolul s-a terminat. Haideti sa mergem, le spuse Elena celorlati, vag iritata.

Intotdeauna considerase ca smecheriile astea cu mediumurile erau doar atat – niste smecherii. Si atunci, de ce se simtea nelinistita? Doar pentru ca in dimineata aceea se speriase atat de tare…

Fetele pornira catre cladirea liceului, dar se oprira la auzul zgomotului unui motor bine ambalat.

- Ei, spune caroline, cu ochii mari. Asta da masina.

- Asta de Porsche, o corecta sec Meredith.

Turbo-ul 911 negru si lucios trecu torcand prin parcare, cautand un loc, miscandu-se la fel de lenevos ca o pantera care isi pandeste prada.

Cand masina se opri, portierea se deschise si il vazura pe sofer.

- Uau! facu incet Caroline.

- Poti s-o mai spui o data, sopti Bonnie.

Din locul in care se afla, Elena putea vedea un trup subtire, musculos. Jeansi decolorati, atat de mulati ca probabil seara cu greu reusea sa-i traga de pe el, un tricou la fel de mulat, si o jacheta de piele cu un model neobisnuit. Avea parul ondulat – si brunet.

Nu era insa inalt. O inaltime medie.

Elena expira prelung.

- Cine e tipul cu masca? Spuse Meredith.

Remarca era foarte potrivita – ochelarii negri de soare acopereau ochii baiatului, ascuzandu-i fata ca o masca.

- Strainul mascat, spuse cineva, si toata lumea incepu sa vorbeasca in acelasi timp.

- I-ai vazut jacheta? E italiana, din Roma.

- De unde stii? Tu n-ai fost niciodata departe de Rome, New York.

- Hopa. Elena are din nou privirea aia. Privirea de vanatoare.

- Domnul Frumos-si-Brunet-si-Scund ar face bine sa aiba grija.

- Nu e scund; e perfect!

In toata acea palavrageala, se auzi limpede vocea lui Caroline:

- Ei, haide, Elena. Il ai deja pe Matt. Ce mai vrei? Ce poti sa faci cu doi din ce nu poti sa faci cu unul?

- Acelasi lucru – doar ca dureaza mai mult, raspunse taraganat Meredith si toata lumea izbucni in ras.

Baiatul isi incuiase portierea si se indrepta acum spre scoala. Elena porni dupa el cu un aer degajat, urmata de celelalte fete intr-un grup strans. Pentru o clipa, simti cum o cuprinde enervarea. Chiar nu se putea duce nicaieri fara un alai in picioarele ei? Dar Meredith ii prinse privirea si ea zambi fara sa vrea.

- Noblesse oblige, spuse incet Meredith.

- Ce?

- Daca vrei sa fii regina scolii, trebuie sa accepti consecintele.

Elena se incrunta la aceste cuvinte si intra in caldirea liceului. In fata lor se intindea un corridor lung, si o silueta in jeansi si jacheta de piele tocmai disparea pe usa secretariatului din fata. Elena incetini pasii si se opri in fata biroului, uitandu-se ganditoare la mesajele prinse pe avizierul de pluta de langa usa. Secretariatul avea o fereastra mare, prin care se vedea perfect tot interiorul.

Celelalte fete se uitau fara jena pe fereastra si chicoteau.

- Draguta priveliste din spate!

- Aia e cu siguranta o jacheta Armani!

- Crezi ca nu e din Virginea?

Elena asculta cu atentie, incercand sa prinda numele baiatului. Se parea ca in secretariat lucrurile nu mergeau prea bine: doamna Clarke, secretara responsabila cu admiterea noilor elevi, se uita la o lista si clatina din cap. Baiatul rosti ceva si doamna Clarke ridica mainile intr-un gest care spunea “ Ce pot sa spun?” . Parcurse din nou lista, urmarind-o cu un deget, si clatina iarasi din cap, hotarat. Baiatul vru sa plece, apoi se intoarse iar. Si cand doamna Clarke ridic privirea catre el, expresia i se schimba.

Ochelarii de soare ai baiatului erau acum in mainile lui. Doamna Clarke parea surprinsa de ceva; Elena o vazu clipind de mai multe ori. Gura i se deschise si se inchise la loc, ca si cum incerca sa spuna ceva.

Elena ar fi vrut sa vada mai mult decat doar ceafa baiatului. Doamna Clarke scotocea acum prin teancurile de hartii cu un aer naucit. In cele din urma gasi un formular oarecare si scrise ceva pe el, apoi il rasuci si il intinse spre baiat.

Baiatul scrise cateva cuvinte pe formular – il semna probabil – si i-l dadu inapoi. Domna Clarke se holba la el o clipa, apoi frunzari printr-un teanc de hartii si in cele din urma ii intinse ceea ce parea a fi un orar. Ochii ei ramasera atintiti asupra lui, in timp ce el il lua, inclina capul in semn de multumire si se intoarse catre usa.

Elena nu mai putea de curiozitate acum. Ce se petrecuse inauntru? Si cum arata chipul acestui necunoscut? Cand iesi insa din secretariat, avea din nou ochelarii pe nas. Elena se simti dezamgita.

Dar ii putu vedea restul fetei atunci cand el se opri pentru o clipa in pragul usii. Parul negru ondulat incadra niste trasaturi atat de fine incat pareau luate de pe o veche moneda romana, sau de pe un medalion. Pometi inalti, nas drept classic… si o gura care sanu te lase sa dormi noaptea, isi spuse Elena. Buza superioara era minunat daltuita, sensibila, foarte senzuala. Sporovaiala fetelor in hol se oprise brusc.

Cele mai multe isi intorceau acum privirile de la baiat, uitandu-se in alta parte. Elena ramase langa fereastra si-si misca usor capul, scotandu-si panglica ce-i tinea parul si lasandu-l sa-i cada liber pe umeri. Fara sa se uite nici in stanga si nici in dreapta, baiatul o porni in jos pe corridor. Cand se indeparta sufficient, un cor de suspine si soapte se ridica in urma lui.

Elena nu auzi nimic.

Trecuse pe langa ea, isi spuse, uluita. Pe langa ea, fara sa-i arunce nici o privire.

Vag, isi dadu seama ca suna clopotelul. Meredith o scutura de brat.

- Ce-i?

- Am zis, uite orarul. Avem trigonometrie la etaj acum. Haide!

Elena o lasa pe Meredith sa o traga dupa e ape corridor si in sus pe scara, apoi intr-o clasa. Se aseza cu miscari mecanice intr-o banca goala si isi fixa privirea pe profesoara aflata in fata clasei, dar fara sa o vada de fapt. Socul inca nu-i trecuse. Trecuse pe langa ea. Fara sa-i arunce o singura privire. Nici nu-si amintea de cand nu mai facuse asa ceva un baiat. Toti se uitau, cel putin. Unii fluierau. Unii se opreau sa-i vorbeasca. Unii doar se holbau.

Si Elenei ii placuse intotdeauna asta.

In fond, ce era mai important decat baietii? Ei aratau cat de populara erai, cat de frumoasa erai. Si puteau fi de folos in multe feluri. Uneori erau incitanti, dar de obicei asta nu dura mult. Uneori erau niste jigodii inca de la inceput.

Majoritatea baietilor, reflecta Elena, erau can site catelusi. Adorabili, dar de care te puteai usor lipsi. Cativa puteau fi mai mult decat atat, puteau deveni niste adevarati prieteni. Ca Matt.

Oh, Matt. Anul trecut sperase ca el era cel pe care il cauta, baiatul care putea sa o faca sa simta… ei bine, ceva mai mult. Mai mult decat o emotie triumfatoare de a face o cucerire, mandria de a-ti prezenta o noua achizitie celolalte fete. Iar ea ajunsese sa tina foarte mult la Matt. Dar peste vara, cand avusese timp sa se gandeasca mai bine, isi daduse seama ca ceea ce simtea pentru el era sentimental pe care il ai pentru un var sau o sora.

Doamna Halpern impartea cartile de trigonometrie. Elena isi lua cartea mechanic si isi scrise numele pe prima pagina, cufundata inca in ganduri.

Matt ii placea mai mult decat orice alt baiat pe care il cunostea. Si de aceea va trebui sa-i spuna ca totul se terminase intre ei.

Nu stiuse cum sa i-o spuna intr-o scrisoare. Nu stia cum sa i-o spuna acum. Nu se temea ca Matt o sa faca scandal; dar pur si simplu n-o sa inteleaga. De fapt, adevarul era ca nici ea nu intelegea.

Era ca si cum ea intotdeauna cauta… ceva. Doar ca, in clipa in care era convinsa ca gasise acel ceva, isi dadea seama ca nu era asa. I se intamplase asta nu numai cu Matt, ci si cu oricare dintre baietii cu care fusese impreuna.

Si apoi trebuia sa o ia de la capat. Din fericire, intotdeauna exista “ material” disponibil. Nici un baiat nu reusise sa ii rezista, si nici un baiat nu o ignorase vreodata. Pana acum.

Pana acum. Amitindu-si de acel incidentdin corridor, Elena isi inclesta degetele pe stilou. Tot nu-i venea sa creada cat recuse pe langa ea asa.

Clopotelul suna si toata lumea iesi din clasa, dar Elena se opri in prag. Isi musca buza, cercetand cu privirea valul de elevi care se revarsau de-a lungul coridorului. Apoi o zari pe una dintre fetele din parcare.

- Frances! Vino aici.

Frances veni imediat, cu fata ei comuna stralucind de incantare.

- Asculta, Frances, mai stii baiatul de azi-dimineata?

- Cel cu Porche si… aaa… bine dotat? Cum sa-l uit?

- Ei bine, vreau orarul lui. Fa rost de el de la secretariat daca poti, sau chiar de la el daca altfel nu se poate. Dar adu-mi-l!

Frances paru oentru o clipa surprinsa, apoi ranji si incuviinta din cap.

- OK, Elena, o sa incerc. Ne vedem la pranz daca pot sa fac rost de el.

- Mersi, spuse Elena si o urmari pe fata indepartandu-se.

- Stii, chiar esti nebuna, rosti vocea lui Meredith in urechea ei.

- La ce bun sa fii regina scolii daca nu poti sa dai din cand in cand un ordin? raspunse calma Elena. Acum unde ma duc?

- Ai Economia generala. Uite, ia-l tu, spuse Meredith si ii intinse un orar. Eu trebuie sa fug la chimie. Ne vedem mai tarziu.

Economia generala si restul diminetii trecura ca prin vis. Elena sperase sa-l mai zareasca pe noul elev, dar el nu era in nici una din clasele ei. Dar Matt era intr-una, si Elena simti o strangere de inima cand ochii lui albastri ii intalnira privirea cu un zambet.

Cand clopotelul care anunta pranzul suna, Elena intra in cafetarie salutand din cap in dreapta si-n stanga. Caroline era afara, rezemata cu un aer nonsalant de un perete, cu barbia ridicata, spatele drept, soldurile impinse in fata. Cei doi baieti cu care vorbea tacura si isi dadura coate cand Elena se apropie.

- Buna, le spuse scurt baietilor, iar lui Caroline: Esti gata sa intri sa mananci?

Ochii verzi ai lui Caroline se indreptara pentru o clipa spre Elena si fata isi dadu deoparte de pe fata parul roscat-inchis, stralucitor.

- Cum, la masa regala? spuse ea.

Elena se uita la ea surprinsa. Ea si Caroline se cunosteau din gradinita, si intotdeauna fusesera intr-o competitive prieteneasca. Dar in ultimul timp ceva se intamplase cu Caroline. Incepuse sa ia rivalitatea din ce in ce mai in serios. Iar acum Elena era uimita de persiflarea evidenta din raspunsul prietenei ei.

- Pai, nu prea pari sa apartii plebei, spuse e ape un ton vessel.

- Oh, ai atata dreptate cu asta, spuse Caroline, intorcandu-se pentru a o privi pe Elena in fata.

Ochii ei verzi, ca de pisica, erau ingustati si capatasera o tenta fumurie, iar Elena fu socata de ostilitatea pe care o citi in ei. Cei doi baieti zambira stanjeniti si se indepartara incet.

Caroline nu paru sa observe.

- O multime de lucruri s-au schimbat cat ai fost tu plecata in vara asta, Elena, comtinua ea. Si poate ca timpul tau pe tron se incheie.

Elena se inrosise, o simtea. Se stradui sa-si pastreze vocea calma.

- Poate, spuse ea. Dar, in locul tau, inca nu mi-as cumpara un sceptru, Caroline.

Se intoarse si intra in sala de mese, usurata sa le vada pe Meredith si Bonnie, sip e Frances langa ele. Isi alede mancarea si se duse la fete, simtind cum roseate ii dispare din obraji. Nu voia sa o lase pe Caroline sa o supere; n-o sa se mai gandeasca deloc la ea.

- Am facut rost de orarul lui, spuse Frances, fluturand o bucata de hartie in timp ce Elena se aseza la masa.

- Iar eu am cateva vesti bune, spuse Bonnie, plina de importanta. Elena, ia asculta aici. E la clasa mea de biologie, si am stat chiar langa el. Il cheama Stefan, Stefan Salvatore, si e din Italia, sis ta la batrana doamna Flowers, la marginea orasului. Bonnie ofta. E atat de romantic. Caroline si-a scapat cartile si el i le-a ridicat.

Elena se stramba.

- Ce neindemanatica e Caroline. Ce altceva s-a mai intamplat?

- Pai, asta-i tot. De fapt, nici n-a vorbit cu ea. E foaaaarte misterios, stii. Doamna Endicott, profa mea de biologie, a incercat sa-l convinga sa-si scoata ochelarii, dar n-a vrut. A zis ca are o problema medicala.

- Ce fel de problema?

- Habar n-am. Poate e in faza terminal si zilele ii sunt numerate. N-ar fi asta romantic?

- Oh, foarte! spuse Meredith.

Elena se uita peste hartia lui Frances, muscandu-si buza.

- E in al saptelea meu curs, Istoria europeana. Mai vine cineva la cursul asta?

- Eu, spuse Bonnie. Si cred ca si Caroline. Oh, si poate si Matt; a zis ceva ieri despre norocul lui de a-l avea professor pe domnul Tanner.

Minunat, isi spuse Elena, infigandu-si furculita in piure. Se parea ca al saptelea curs avea sa fie extrem de interesant.

Stefan se bucura ca orele se terminasera. Voia sa iasa din coridoarele si salile astea de clasa agglomerate, macar pentru cateva minute.

Atat de multe minti. Apasarea atator modele de gandire, atatea voci mintale care il inconjurau, toate il faceau sa se simta ametit. De multi ani nu mai fusese in mijlocul unei asemenea multumi.

Si dintre toate, o anumita minte iesea in evidenta. Fusese printre cele care il urmarisera in coridorul principal al scolii. Nu stia cum arata, dar personalitatea ei era puternica. Era convins ca ar recunoaste-o daca ar vedea-o din nou.

Cel putin supravietuise deocamdata primei zile ale mascaradei. Folosise Puterile doar de doua ori, si foarte putin. Dar era obosit si recunoscu plin de parere de rau, flamand. Iepurele nu fusese sufficient.

Avea sa-si faca griji pentru asta mai tarziu. Gasi ultima sala de clasa si lua loc. Si imediat simti din nou prezenta acelei minti special.

Lucea la marginea constiinei lui, o lumina aurie, dulce si totusi vibranta. Si, pentru prima oara, putea localiza fata de la care venea. Statea asezata chiar in fata lui.

In aceeasi clipa in care se gandi asta, ea se intoarse si el ii vazu fata. Cu greu se abtinu sa nu tipe, socat.

Katherine! Dar, desigur, nu era posibil. Katherine era moarta; si el stia cel mai bine.

Si totusi, asemanarea era tulburatoare. Parul acela blond pal, atat de deschis la culoare incat aproape parea sa sclipeasca. Pielea alba ca laptele, care intotdeauna il facuse sa se gandeasca la lebede, sau la alabastru, cu o usoara urma de roseate pe pometi. Si ochii… Ochii lui Katherine avusesera o culoare cum el nu mai vazuse niciodata pana acum: mai intunecata decat azuriul cerului, la fel de intense ca si pietrele de lapislazuli din banda ei de par. Fata asta avea aceiasi ochi.

Si erau atintiti asupra lui, in vreme ce ea zambea.

Isi lua repede privirea de la acel zambet. Mai mult decat orice, nu voia sa se gandeasca la Katherine. Nu voia sa se uite la fata care ii aducea aminte de ea, si nu voia sa-i simta prezenta. Ramase cu ochii la banca, blocandu-si mintea cat putu de tare. Si in cele din urma, incet, fata se intoarse din nou cu spatele la el.

Se simtea jignita. Chiar si prin blocajele mintii, el simtea asta. Dar nu-i pasa. De fapt, chiar se bucura, si spera ca asa o sa stea departe de el. In afara de asta, nu avea nici un resentiment pentru ea.

Continua sa si-o repete in gand, pe cand statea asezat in banca, fara sa auda vocea monotona si bazaita a profesorului. Dar ajungea pana la el un parfum usor – violete, isi spuse. Iar gatul ei alb si delicat era aplecat deasupra cartii, si parul blond ii cadea de-o parte si de alta a lui.

Cu furie si frustrare, recunoscu acea senzatie cunoscuta in dinti – mai degraba o zvacnire sau o furnicatura decat o durere. Era foame, un anumit fel de foame. Si nu una pe care avea sa si-o potoleasca prea curand.

Profesorul masura incaperea in lung si-n lat ca un dihor, punand intrebari, si Stefan isi concentra in mod deliberat atentia asupra lui. La inceput fu nedumerit, caci desi nici unul dintre elevi nu stia raspunsurile, intrebarile continuau sa vina. Apoi intelese ca acesta era scopul omului. Sa-i faca de ras pe elevi pentru ceea ce nu stiau.

Acum isi gasise o alta victima, o fata micuta cu o multime de bucle rosu-inchis si o fetisoara in forma in inima. Stefan privi scarbit cum profesorul o hartuia cu intrebari. Fata avea un aer jalnic cand profesorul se intoarse cu spatele la ea pentru a se adresa clasei:

- Intelegeti acum ce vreau sa spun? Credeti ca sunteti grozavi; sunteti un ultimul an, aproape absolventi. Ei bine, o sa va spun ca unii dintre voi nu sunteti gata nici macar gradinita s-o absolviti. Ca ea! Arata cu mana catre fata cu par roscat. Habar n-are de Revolutia franceza. Crede ca Maria Antoaneta a fost diva a filmului mut!

Elevii din jurul lui Stefan se foiau stanjeniti. Simtea resentimentele din mintea lor, si umilinta. Si teama. Cu totii se temeau de omuletul acesta slab, cu ochi de nevastuica, pana si baietii solizi care erau mai inailti decat el.

- Bun, hai sa incercam cu o alta perioada. Profesorul se intoarse din nou catre fata pe care o interoga. In timpul Renasterii… Se intrerupse. Stii ce e Renasterea, nu? Perioada dintre secolele al treisprezecelea si al saptespreecelea, in care Europa a redescoperit marile idei ale Greciei si Romei antice. Perioada care a dat lumii multi dintre cei mai mari artisti si ganditori ai Europei.

Fata incuviinta din cap cu un aer conguz si profesorul continua:

- In timpul Renasterii, ce faceau la scoala elevii de varsta ta? Ei? Ai vreo idee? Poti sa ghicesti?

Fata inghiti nodul din gat, apoi, cu o umbra de zambet, spuse:

- Jucau fotbal?

Auzind rasetele clasei, fata profesorului se intuneca.

- Nici gand! rosti el taios si clasa se linisti. Crezi ca asta e o gluma? Ei bina, an acel timp, elevii de varsta ta cunosteau deja foarte bine mai multe limbi straine. Stapaneau logica, matematica, astronomia, filosofia si gramatica. Erau gata sa mearga la o unversitate, in care fiecare curs era preadt in latina. Fotbalul era chiar ultimul lucru…

- Scuzati-ma.

Vocea calma il opri pe profesor in mijlocul discursului. Toata lumea se intoarse sa il priveasca pe Stefan.

- Ce? Ce-ai spus?

- Am spus: scuzati-ma, repeat Stefan, scotandu-si ochelarii si ridicandu-se in picioare. Dar va inselati. Elevii din Renasterea erau incurajati sa participle la jocuri sportive. Erau invatati ca o minte sanatoasa are nevoie si de un corp sanatos. Si cu siguranta jucau sporturi de echipa, precum crichet, tenis – si chiar si fotbal. Se intoarse catre fata cu pat roscat si ii zambi, si ea ii raspunse la zambet plin de recunostinta. Apoi Stefan adauga catre profesor: Dar cele mai importante lucruri pe care le invatau erau bunele maniere si politetea. Sunt sigur ca manualul va va spune asta.

Elevii ranjeau. Profesorul se inrosise la fata si incepu sa se balbaie furios. Dar Stefan continua sa-l priveasca in ochi, si dupa un alt minut profesorul fu cel care se uita in alta parte.

Se auzi clopotelul.

Stefan isi puse repede ochelarii si isi stranse cartile. Deja atrasese mai multa atentie asupra lui decat trebuia, si nu voia sa fie obligat sa o priveasca din nou pe fata blonda. Si pe urma, trebuia sa iasa repede de aici: simtea deja in vene acea arsura familiara.

Cand ajunse la usa, cineva strica:

- Hei! Chiar jucau fotbal pe atunci?

Nu rezista si arunca un zambet larg peste umar:

- Oh, da. Uneori cu capetele retezate ale prizonierilor de razboi.

Elena il urmari plecand. Ii intorsese spatele in mod deliberat. O umilise dinandins, si asta in fata lui Caroline, care pandea asemenea unui soim. Simti cum lacrimile ii ard in ochi, dar in acea clipa un singur gand o stapanea.

Va pune mana pe el, chiar daca asta avea sa o omoare. Chiar daca asta ii omoara pe amandoi, va fi al ei.